Bancherul - BANCI / Stirea Zilei / Dumnezeu Se face om, pentru ca pe om sa-l indumnezeiasca

„Pentru ce a facut Dumnezeu ca ochii animalelor sa caute jos, iar tie ti i-a pus in cap, sus, ca într-o acropola? De ce a făcut Dumnezeu drept trupul tau, iar cel al animalelor aplecat spre pamant? Nu tot oare pentru aceasta pricina, ca sa te învete, din insasi intocmirea ta, sa nu te apleci spre pamant, nici sa te lipesti de lucrurile de aici?” (Sf. Ioan Gura de Aur)

Totul se petrece în taină. Cel mai de seamă eveniment de la zidirea lumii are loc în tăcere, neştiut şi necunoscut de nimeni. Conducătorii spirituali ai evreilor, fariseii, cărturarii, nici nu bănuiesc că în acea clipă unică se naşte Mesia, pe care toată tradiţia lor Îl aştepta şi Îl pregătea.

Iisus a venit în lume ca cel mai umil dintre oameni, pentru care nu s-a găsit la naştere un sălaş omenesc cât de mdest şi a trebuit să se nască într-un staul sărăcăcios şi friguros. Dumnezeu, coborât printre oameni, nu a aflat acoperământ în nicio locuinţă zidită de mâini omeneşti, El, Cel care a zidit lumea!

El este, însă, Dumnezeu, venit la noi ca să ne dea dreptul şi să ne ajute să ne întoarcem acasă la Tatăl ceresc, să primim cetăţenia vieţii veşnice pe care o pierdusem prin păcat. În această întâlnire dintre Dumnezeu şi om este taina şi vestea bună a Crăciunului.

Cu toate că venirea lui Mesia a fost prezisă de prooroci, aşteptată de drepţii din Legea Veche, deşi aşteptarea unui mântuitor era universală chiar în rândul popoarelor păgâne şi omenirea era oarecum pregătită pentru „plinirea vremii”, totuşi chipul neaşteptat în care s-a petrecut această Revelaţie divină a uimit pe oameni şi le-a umplut inimile de o negrăită bucurie.

Smerenia şi sărăcia lui Hristos-Dumnezeu sunt începutul îmbogăţirii omului în bunătate dumnezeiască

Dumnezeu Se face om, pentru ca pe om să-l îndumnezeiască: „Să mergem, credincioşilor, să întâmpinăm pe Ziditorul, Cel ce vine pe pământ, răsărind din Fecioară: cu curăţie să ne luminăm, cu fapte bune să strălucim, cu frică şi cu bucurie să ne gătim a privi cu ochii minţii pe Hristos, ajuns Prunc, Care ne îndumnezeieşte pe noi, oamenii, din milostivirea cea mare”

Smerenia şi sărăcia lui Hristos-Dumnezeu sunt începutul îmbogăţirii omului în bunătate dumnezeiască: „Orice om să se mire, cugetând la felul cum începe a sărăci acum Cel bogat cu mila, şi cum în peşteră Se sălăşluieşte, spre a ne dezlega pe noi de cumplita înşelăciune, voind a ne îmbogăţi de bunătate.”

Hristos vine şi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau ca un pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale bolnavilor singuri şi întristaţi, ale celor flămânzi şi fără de adăpost.

Venirea în lume a Domnului nostru Iisus Hristos a mângâiat pe cei întristaţi, a luminat pe cei din întuneric, a slobozit pe cei robiţi, a întărit pe cei slabi, a îndreptat pe cei rătăciţi, a împăcat pe oameni cu Dumnezeu şi a deschis por-ţile Împărăţiei celei veşnice.

Micimea noastră egoistă şi plină de orgoliu

De obicei, în iubirile noastre, aici pe pământ, nu sunt într-o egală dăruire, adică, de cele mai multe ori unii dintre noi avem o iubire mai mare, pe care o arătăm copiilor noştri, familiei, colegilor, prietenilor mai vechi şi mai noi, precum şi binefăcătorilor noştri.

Dar iubirea cea mai mare este atunci când noi nu iubim doar pe cei care ne iubesc, ci trecem peste acest aspect normal şi comun, având privirea aţintită la Iisus Hristos, care ne porunceşte: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Matei 5, 44-45).

Ascultând Cuvântul Domnului Iisus Hristos, de a ne ridica din micimea noastră egoistă şi plină de orgoliu, iertând şi iubind pe vrăjmaşii noştri vremelnici - de altfel - înţelegem mai bine drumul nostru spre desăvârşire. Iubind sincer şi dezinteresat pe aproapele nostru, drumul către Dumnezeul desăvârşirii, în urcuş duhovnicesc este luminat de căldura şi razele luminii Duhului Sfânt. Vedem desluşit că la întâlnirea cu Hristos Domnul, vom fi întrebaţi dacă am citit Testamentul Său din Sfânta Scriptură şi care sunt mijloacele de a ne mântui.

Într-o viziune uimitoare, Sfântul Evanghelist Matei, prin Duhul Sfânt ne descoperă judecata care ni se va face nouă, dând seama de modul cum am avut grijă de aproapele nostru, întreaga grijă pentru mântuirea noastră şi a celor care vieţuiesc dimpreună cu noi în frumuseţea văzută a acestei lumi.

Extrase din Pastoralele de Craciun semnate de:
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane,
Calinic, Arhiepiscop al Argesului si Muscelului
Ambrozie, Episcopul Giurgiului
Casian, Arhiepiscop al Dunarii de Jos