www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Camera Deputatilor va vota joi OUG 50

Autor: Bancherul.ro
2010-12-20 17:39
Votul asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost amânat pentru şedinţa Camerei Deputaţilor de joi.

După dezbaterile generale asupra ordonanţei 50, care au avut loc luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a propus ca discuţia pe articole şi votul final să fie amânate pentru joi, având în vedere consistenţa ordonanţei.

La dezbaterile generale, PNL şi PSD au susţinut varianta iniţială a ordonanţei, arătând că, dacă vor fi acceptate modificările făcute în comisia de buget, nu vor vota această ordonanţă.