www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



OUG 50 in dezbaterea Camerei Deputatilor: Se pot sau nu majora comisioanele intr-un contract de credit?

Autor: Bancherul.ro
2010-11-11 18:04
Comisia de buget-finante din Camera Deputaţilor a dezbatut joi prevederea din OUG 50 privind interdictia impusa bancilor de a majora, ulterior sau in cursul derularii contractului, nivelul comisioanelor, tarifelor si a spezelor de orice natura.

Presedintele Comisiei, Viorel Ştefan a precizat că această temă a dat naştere, în cadrul dezbaterilor, la două teze: prima prevede interzicerea majorării nivelului comisioanelor, tarifelor, spezelor în cursul derulării contractului chiar dacă solicită consumatorul un nou serviciu; cealaltă prevede interzicerea majorării unilaterale, de către creditor, lăsând posibilitatea să se opereze modificări doar dacă există acceptul consumatorului.

El a precizat că dezbaterea pe cele două teze nu a dus la o concluzie agreată.

"Nu am ajuns la concluzie pentru că, uneori, riscăm ca dorind mai-binele consumatorului să îl dezavantajăm. S-a adus în susţinerea punctului de vedere de către ARB exemplul cu situaţia în care un credit aflat în suferinţă îl determină pe consumator să vină el la bancă, din interesul lui, şi să solicite servicii suplimentare, care se reflectă în costuri suplimentare, ceea ce ar fundamenta fie majorarea spezelor iniţiale convenite, fie perceperea unor speze suplimentare", a explicat Viorel Ştefan.

Dezbaterile asupra OUG 50/2010 vor fi reluate marţea viitoare.