www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Microsoft si banca daneza Saxo Bank vor lansa o platforma online de tranzactii bursiere

Autor: Bancherul.ro
2010-11-08 19:38
Grupul american Microsoft şi banca daneză Saxo Bank vor lansa săptămâna aceasta o platformă online de tranzacţii bursiere, MSN Trader, destinată investitorilor individuali, care doresc să deţină un control mai ridicat asupra propriilor finanţe, potrivit cotidianului Financial Times.

Încrederea în managerii care administrează investiţii a fost afectată pe mai mult pieţe importante în timpul crizei financiare. "Criza fulger" de pe bursa din SUA, când indicele Dow Jones s-a prăbuşit şi şi-a revenit pe parcursul a numai o oră a modificat negativ încrederea investitorilor şi a condus la ieşiri importante de capital.

Existenţa unor servicii online ieftine pentru tranzacţii financiare a contribuit la orientarea investitorilor către control asupra plasamentelor, prin facilităţi denumite "doar execuţie" (execution only - XO), oferite de companii ca Barclays Stockbrokers şi TD Waterhouse.

Astfel de servicii, destinate investitorilor care iau propriile decizii de tranzacţionare, au crescut puternic în Marea Britanie în ultimii ani, peste 300.000 de conturi fiind deschise în perioada de 12 luni încheiată în iunie, potivit firmei de cercetare Compeer. Studiul arată că există aproximativ 3,8 milioane de conturi administrate de firme XO pentru aproximativ un milion de investitori britanici.

Microsoft şi Saxo Bank vor lansa miercuri MSN Trader, care va permite investitorilor individuali să tranzacţioneze 11.000 de acţiuni pe 23 de pieţe din întreaga lume, "împreună cu facilităţi care erau disponibile în trecut doar investitorilor profesionişti".