Raiffeisen Bank International isi incepe oficial activitatea |
Autor: Bancherul.ro 2010-10-11 13:07 |
|
• Procesul de fuziune s-a incheiat si devine efectiv odata cu inregistrarea in Registrul Comercial
• Tranzitie fara implicatii pentru clienti, parteneri de afaceri si investitori
• RZB ramane institutia principala a Grupului Bancar Austriac Raiffeisen si centrala de grup pentru intreg Grupul RZB
Inceputul oficial al activitatii Raiffeisen Bank International (RBI), marcat astazi, intareste pozitia pe piata a acestei institutii, cea mai importanta participatie a grupului coordonat de Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB) si reprezinta finalul de succes al unui proces de restructurare orientat spre viitor, anunta banca intr-un comunicat.
Fuziunea Raiffeisen International Bank-Holding AG (Raiffeisen International), acum RBI, cu principalele arii de afaceri ale RZB, a devenit efectiva odata cu inregistrarea sa in Registrul Comercial al Curtii Comerciale de la Viena (Handelsgericht Wien).
"Facand acest pas, am optimizat structura de grup a RZB si ne-am asigurat ca intregul grup se pozitioneaza perfect pentru viitor. Clientii vor beneficia de competente sporite si dintr-o singura sursa privind produsele si serviciile noastre iar pentru RBI acest pas inseamna un acces mai simplu la pietele de titluri si de capital. In ultimul rand, dar nu in cele din urma, am reusit sa garantam faptul ca un actionariat majoritar austriac poate fi mentinut pe termen lung in acest grup bancar international de succes," a declarat Walter Rothensteiner, CEO al RZB si Presedinte al Consiliului de Supraveghere al RBI.
"RBI va pune laolalta punctele forte ale Raiffeisen International, acelea de grup bancar de top in Europa Centrala si de Est (ECE), si ale RZB, de creator de produse cu o excelenta pozitionare pe segmentul corporate," a spus Herbert Stepic, CEO al RBI. "Aceasta fuziune ne face mai puternici, in avantajul clientilor si partenerilor nostri de afaceri, care vor putea astfel beneficia de oferta noastra optimizata de produse si servicii."
RBI aduce sub aceeasi umbrela toate pietele vizate anterior de Raiffeisen International si RZB, mai precis, afacerile corporate din Austria si reteaua vasta de subsidiare bancare si de leasing din Europa Centrala si de Est, la care se adauga afacerile corporate din Asia si din centrele financiare ale lumii. RBI ramane parte a Grupului RZB, coordonat de RZB, institutia centrala a Grupului Bancar Austriac Raiffeisen.
Tranzitie fara implicatii pentru clienti, parteneri de afaceri si investitorii RZB
Conform legii austriece, RBI, in calitate de entitate ce achizitioneaza, este succesorul universal in ceea ce priveste principalele arii de afaceri ale RZB. Pentru clienti, acest lucru inseamna ca relatia de afaceri preluata de RBI va fi mentinuta fara nicio schimbare.
Conturile de clienti deschise anterior la RZB au fost transferate catre RBI, numerele de cont si IBAN-urile ramanand neschimbate. Acelasi lucru este valabil pentru codul bancar 31.000, respectiv pentru codul SWIFT (BIC) RZBAATWW. Clientii si partenerii de afaceri vor putea sa ia legatura cu persoanele lor de contact de la RBI la aceleasi numere de telefon si de fax ca inainte de finalizarea fuziunii. Ca si RZB, sediul central al RBI este Am Stadtpark 9, 1030 Viena.
Ceea ce este nou se refera la site-ul RBI (http://www.rbinternational.com), ce ofera informatii detaliate despre segmentele de afaceri ale companiei si despre reteaua globala a Grupului, precum si date pentru investitori.
Actiunile liber tranzactionabile ale RBI sunt in jur de 21,5%, fata de 27,2% in cazul Raiffeisen International. Participatia indirecta a RZB in RBI este de aproximativ 78,5%.
RBI ramane listata la Bursa de Valori din Viena.
RZB isi pastreaza numele si continua sa fie institutia centrala a Grupului Bancar Austriac Raiffeisen si centrala pentru intregul Grup RZB.
Fuziune de forta
Intrucat atat Raiffeisen International, cat si RZB si-au mentinut pozitia chiar si in cele mai grele momente ale crizei economice si financiare globale si au continuat sa fie profitabile, fuziunea al carei rezultat este RBI s-a produs din motive de forţă. Au existat numeroase ratiuni pentru fuziunea Raiffeisen International cu principalele arii de activitate ale RZB. Acestea se refera printre altele la faptul ca fuziunea ii faciliteaza RBI un acces optimizat la refinantari si la capital, permitandu-i sa beneficieze pe deplin de noul suflu de crestere economica din Europa Centrala si de Est. RBI a primit, ca rezultat al fuziunii, licenta bancara.
In plus, fuziunea aduce laolalta puternica retea de distributie a Raiffeisen International, de aproximativ 3.000 de unitati de pe 17 piete din Europa Centrala si de Est, si know-how-ul excelent in domenii precum finantarea de calitate si produse de capital pentru clientii corporate, institutii financiare si suverane. La modul mult mai general, fuziunea face posibila realocarea mai judicioasa a resurselor catre pietele cu crestere sustenabila din Europa Centrala si de Est. De asemenea, RBI este perfect pozitionata pentru cresterea viitoare, deoarece este atat o banca de top din ECE, cat si banca din Austria cu cea mai puternica prezenta pe pietele emergente din Asia.
Raiffeisen Bank International isi incepe activitatea cu indicatori financiari atractivi
Din fuziunea Raiffeisen International cu principalele arii de activitate ale RZB rezulta urmatoarele cifre proforma pentru Raiffeisen Bank International (RBI). Pentru primele sase luni ale lui 2010, profitul inainte de impozitare al Raiffeisen Bank International s-a cifrat la 579 milioane euro, in timp ce profitul sau consolidat (dupa impozite si interese minoritare) a fost de 472 milioane euro. Provizioanele pentru pierderi din deprecierea creditelor ale RBI au fost de 608 milioane euro.
Venitul net din dobanzi al RBI a fost de 1.780 milioane euro. Cheltuielile administrative generale au insumat 1.425 milioane euro, iar profitul din activitati operationale 1.261 milioane euro. Pe baza rezultatelor proforma din primele doua trimestre ale anului 2010, noua banca a inregistrat un raport cost/venituri de 53%.
Bilantul total proforma al RBI la 30 iunie 2010 a fost de 147,9 miliarde euro, ce reprezinta o crestere de 1,3% fata de finele anului 2009 (31 decembrie 2009: 146 miliarde euro). Rentabilitatea capitalurilor proprii ale RBI s-a situat la 12,2%. Pe baza cifrelor proforma, rata capitalului propriu a RBI (tier 1), in functie de riscul de credit, a fost de 12% (mai mare cu 0,2 puncte procentuale fata de sfarsitul anului 2009), in timp ce rata capitalului propriu (tier 1), total, a fost de 9,5% (mai mare cu 0,1 puncte procentuale). Rata capitalului propriu de baza a RBI (capital de baza mai putin capitalul hibrid bazat pe riscul total) a fost de 8,7% (in crestere cu 0,2 puncte procentuale fata de sfarsitul lui 2009).
* * * * *
Raiffeisen Bank International AG (RBI) considera drept zona sa de actiune atat Austria, unde functioneaza ca o banca comerciala si de investitii de top, cat si Europa Centrala si de Est (ECE). In ECE, RBI opereaza o retea vasta de banci subsidiare, companii de leasing si alti furnizori de servicii financiare specializate, pe 17 piete. 56.000 de angajati deservesc aproape 15 milioane de clienti, prin intermediul a aproximativ 3.000 de unitati bancare.
RBI este singura banca din Austria prezenta atat in marile centre financiare ale lumii, cat si in Asia, cea mai indepartata zona geografica de interes a grupului.
RBI este o subsidiara integral consolidata a Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB). RZB detine indirect aproximativ 78,5% din actiuni, care sunt listate la Bursa de Valori din Viena, restul fiind liber tranzactionabile. RZB este institutia centrala a Grupului Bancar Austriac Raiffeisen, cel mai mare grup bancar al tarii, si serveste drept centrala de grup pentru intregul Grup RZB, inclusiv RBI.
|
|