www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ING Asigurari de viata vorbeste despre viitor

Autor: Bancherul.ro
2010-10-07 08:39
Clienţii care au încheiat o poliţă de viaţă la ING în primele nouă luni ale anului 2010 au mobilizat resurse financiare în creştere cu circa 10% comparativ cu anul precedent şi cu aproape 45% mai mari faţă de acum cinci ani, anunta compania de asigurari.

Astfel, în portofoliul de asigurări noi cu componentă de economisire sau investiţie încheiate la ING în 2010, nivelul mediu al primei brute subscrise (care reprezintă suma destinată acumulării sau investiţiei şi acoperirii costurilor aferente poliţei) este de peste 1.700 RON, comparativ cu 1.574 RON în 2009 şi 1.190 la sfârşitul anului 2005.

“Realitatea cu care se confruntă consumatorii în prezent îi determină să se gândească mai atent la planificarea viitorului şi la necesitatea de a economisi pentru atingerea unor obiective importante. Conştientizarea acestei nevoi este un prim pas într-un proces de lungă durată, de aceea este esenţială comunicarea continuă a beneficiilor economisirii de lungă durată”, a declarat Cornelia Aurelia Coman, director general ING Asigurări de Viaţă. „În acest context, la ING am iniţiat un nou demers de informare şi educare, menit să clarifice rolul esenţial al asigurărilor de viaţă în planificarea financiară pentru viitor".

Până la sfarsitul anului, ING desfăşoară o campanie de comunicare de masă, “Introducere în Viitorologie”, care propune consumatorilor o perspectivă nouă asupra asigurărilor de viaţă şi a beneficiilor acestora privind acumularea de resurse financiare. Campania, care completează demersul desfăşurat în 2009 - "ING Asigurări de Viaţă şi Declaraţii de Dragoste" -, se desfăşoară pe principalele canale naţionale de televiziune (prin intermediul a patru spoturi TV) şi în mediul online (printr-un “buchet” de minisite-uri şi web-bannere poziţionate pe portaluri selectate).

Un alt element de noutate in campania ING Asigurări de Viaţă este adaptarea comunicarii tuturor profilurilor de consumatori, aşa cum au fost identificate printr-un studiu calitativ realizat de compania de cercetare Anamnesis (“Prime Prospects 2010”, aprilie 2010). Cercetarea delimitează trei categorii de persoane în funcţie de stilul de viaţă, de aspiraţiile şi motivaţiile acestora, de felul în care privesc şi planifică viitorul, de atitudinea privind banii etc.

Prima categorie – „Hedonistii” este aceea a persoanelor care se bucură cât pot de viaţă, cheltuiesc mai degrabă pentru plăcerile imediate şi sunt optimiste în privinţa viitorului. Acestea nu manifestă o apetenţă foarte ridicată spre planificare, obiectivele pe termen scurt vizează în principal achiziţionarea de bunuri care le oferă confort, în timp ce, pe termen lung, urmăresc obiective legate de aspiraţiile personale şi de asigurare a unei existenţe plăcute la vârsta pensionării (ex. casă de vacanţă).

A doua categorie este reprezentată de persoanele calculate, care dispun de resurse financiare, dar sunt foarte chibzuite în cheltuirea lor. Sunt oameni interesaţi de planificare, îşi doresc şi sunt preocupaţi de economisire şi îşi asumă doar riscuri calculate. Strategia pe termen lung include obiective concrete, precum achiziţia unui automobil, a unei case, rambursarea unui credit etc.

“Intreprinzatorii” sunt persoane cărora le place să se descurce singure si se implică în mai multe proiecte o dată. Cunoscându-şi foarte bine priorităţile şi asipraţiile – care vizează, în principal, menţinerea stilului de viaţă – sunt conştiente de faptul că existenţa lor viitoare este un rezultat al acţiunilor din prezent. Sunt persoane interesate de investiţii, dispuse să îşi asume riscuri pentru a obţine beneficii financiare.

„Oamenii au atitudini diferite faţă de viaţă şi de modul în care îşi planifică viitorul, iar prin mesajele declinate pentru fiecare categorie în parte dorim să răspundem la întrebările şi aspiraţiile lor specifice”, a declarat Carmen Soare, director de marketing al ING Asigurări de Viaţă. „Discutând cu clienţii noştri, am înţeles însă că, indiferent de modul în care privim viitorul, ştim cu siguranţă că şi atunci vor fi vise şi dragoste, iar o asigurare de viaţă cu componentă de acumulare ne ajută să ne îndeplinim obiectivele personale şi pe ale celor dragi”.


Dacă analizăm profilul consumatorilor care au încheiat o asigurare de viaţă la ING observăm că preferinţele acestora diferă în funcţie de etapa din viaţă în care se găsesc. Astfel, în timp ce tinerii - aflaţi la început de drum -, cuplurile fără copii şi persoanele singure optează cu precădere pentru poliţele cu investiţii şi pentru cele de pensie, atunci când în viaţa lor apare un copil, clienţii îşi completează portofoliul cu produse destinate copiilor. Familiile mature, cu copii de peste 18 ani, se îndreaptă în principal către investiţii şi economisire.

“Persoanele care încheie o asigurare de viaţă cu componentă de acumulare urmăresc, pe lângă beneficiul esenţial al protecţiei financiare oferit celor dragi, şi oportunitatea de a economisi pe termen lung. Asigurarea de viaţă este un instrument financiar care creează autodisciplină în economisire, permiţând acumularea sumelor necesare pentru educaţia copiilor, pentru obţinerea unui venit suplimentar la pensie sau pentru orice alt obiectiv din viitor", a declarat Cornelia Aurelia Coman, director general ING Asigurări de Viaţă.

În funcţie de obiectivul urmărit, modalitatea în care clienţii aleg să încaseze sumele acumulate prin intermediul asigurării de viaţă atunci când contractele ajung la maturitate diferă. Astfel, la nivelul întregului portofoliu de contracte maturizate al ING Asigurări de Viaţă, 89% dintre clienţi au ales să încaseze întreaga sumă o dată. În segmentul de planuri financiare pentru copii, 39% dintre contractele ajunse la maturitate de-a lungul anilor au fost plătite sub formă de plata unică.

În ceea ce priveşte contractele ajunse la maturitate în primele nouă luni ale anului 2010, se remarcă o creştere a preferinţelor pentru rente anuale, procentul crescând de la 11% la 17%.