www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Federal Reserve mentine dobanda si se pregateste sa sprijine economia

Autor: Bancherul.ro
2010-09-22 21:01
Federal Reserve, banca centrala a Statelor Unite, a menţinut marţi seara dobânda de politică monetară în banda de variaţie 0-0,25%, nivel minim record, aşa cum anticipau analiştii, şi nu a anunţat noi achiziţii de active.

Instituţia a indicat, însă, că ar putea recurge la sprijin suplimentar pentru economie dacă devine necesar. Acestea s-ar putea derula sub forma de achiziţie de titluri de stat emise de Trezoreria SUA, consideră unii analişti.

Indicele dolarului, care evaluează moneda americană în raport cu şase valute importante, a pierdut 0,9%, la 79,694 puncte, cel mai scăzut nivel de la mijlocul lunii martie.