BNR: expunerea bancilor fata de un client, maxim 150 milioane euro |
Autor: Bancherul.ro 2010-09-20 07:44 |
|
Băncile vor avea voie să acorde finanţări sau să ia alte angajamente faţă de clienţi - instituţii de până la 150 de milioane de euro, chiar dacă această valoare depăşeşte plafonul de 25% din fondurile proprii, potrivit unui proiect de regulament pregătit de BNR. Aceasta va reprezenta o excepţie, în condiţiile în care expunerea băncilor faţă de un client sau un grup de clienţi nu poate depăşi 25% din fondurile proprii. "În cazul în care echivalentul a 150 de milioane de euro este mai mare decât 25% din fondurile proprii ale instituţiei de credit, valoarea expunerii nu trebuie să depăşească, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit (...), o limită rezonabilă raportată la fondurile proprii. Această limită este stabilită de către instituţiile de credit (...) şi nu trebuie să depăşească 100% din fondurile proprii ale acestora", potrivit proiectului de regulament.
|
|