www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Credit Agricole: Emisiunea de obligatiuni a Romaniei va avea succes

Autor: Bancherul.ro
2010-09-08 13:53
Romania si Ucraina vor beneficia de o cerere solida pentru urmatoarele emi­si­uni de euroobligatiuni, dupa succesul unei operatiuni similare lansate luni de Cehia, apreciaza Credit Agricole Cheu­vreux, citata de Bloomberg. Cehia a vandut luni euroobli­ga­tiuni de doua miliarde de euro, atragand o cerere de 5,3 mld. euro, in conditiile in care pla­nu­rile guvernului de redu­ce­re a de­fi­citului bugetar si opti­mis­mul investitorilor legat de datoriile economiilor emer­gente au trimis costurile impru­mu­turilor statului sub cele ale Italiei, tara mai bine cotata.

„Aceasta operatiune des­chi­de calea altor emisiuni de euro­obli­gatiuni in regiune, iar Ro­mania si Ucraina vor beneficia de o cerere so­li­da, insa, evident, la un ran­da­ment mai ma­re“, a afirmat Simon Quijano-Evans, ana­list la Credit Agricole Cheuvreux, intr-un raport. Pentru ur­matorii trei ani, Minis­te­rul Finantelor are in vedere con­tractarea unor impru­mu­turi de pe pie­tele externe in cadrul unui pro­­gram de finantare pe ter­men mediu (Medium Term Notes) in valoare de sapte miliarde de euro. La finele sap­tamanii tre­cute, Finantele au selectat Erste Bank si Société Générale in calitate de aranjori ai emi­siu­ni­lor din programul de finantare.

Cel mai recent imprumut de pe pietele externe a avut loc in luna martie, cand Romania a imprumutat un miliard de euro printr-o emisiune de euroobligatiuni cu scadenta la cinci ani, la un cupon de 5% si un randament total de 5,17% pe an.