Ce planuri are noul sef al diviziei corporate a UniCredit |
Autor: Bancherul.ro 2010-09-06 07:49 |
|
"De când am venit în România m-am întâlnit cu mai mulţi clienţi şi am adus în discuţie opţiunea dezvoltării exporturilor. Cred că se poate face foarte mult în această direcţie, chiar şi în cazul companiilor care până acum nu au exportat, pentru că astfel poate fi compensată piaţa pierdută la nivel local din cauza recesiunii", afirmă Gianfranco Bisagni.
El spune că UniCredit îşi încurajează clienţii să meargă pe pieţe externe inclusiv pe baza ofertei de servicii transfrontaliere a grupului italian, care este prezent în 22 de ţări.
În sens invers, şeful diviziei corporate a UniCredit Ţiriac Bank spune că vrea să aducă noi investitori străini în România, folosind de asemenea prezenţa puternică a grupului în Italia, Germania şi Austria.
"În pofida situaţiei actuale din România, există interes din partea investitorilor străini şi vrem să intermediem realizarea unor proiecte noi. Cred că doar companiile cele mai slabe au renunţat la piaţa românească. Pentru că suntem o bancă europeană, îmi încurajez colegii să gândim «outside the box» şi să nu ne limităm la România",
scrie Ziarul Financiar
|
|