www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Alocutiunea guvernatorului Mugur Isarescu la aniversarea a 130 de ani de la infiintarea BNR

Autor: Bancherul.ro
2010-09-05 19:36
Alocuţiune în deschiderea Concertului de Gală al Orchestrei Filarmonice „George Enescu” de la Ateneul Român
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

Domnule Preşedinte al României
Excelenţele voastre
Distinsă audienţă
Dragi oaspeţi şi prieteni ai Băncii Naţionale

Vă rog să-mi îngăduiţi să salut prezenţa, sub cupola Ateneului Român, a oaspetelui de onoare la acest act final al reuniunii noastre aniversare, domnul Jean Claude Trichet, Preşedintele Băncii Centrale Europene. Îi salut, de asemenea, pe domnul Preşedinte Ion Iliescu, pe Preşedintele Senatului României, domnul Mircea Geoană, şi pe Primul Ministru al României, domnul Emil Boc. Vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei noastre.

Vă mulţumesc Dumneavoastră, domnilor guvernatori, reprezentanţi ai băncilor centrale şi ai instituţiilor financiare internaţionale, tuturor invitaţilor din ţară şi din întreaga lume, pentru că aţi acceptat să ne fiţi oaspeţi. Suntem foarte bucuroşi să ne fiţi alături în această seară.

Sărbătorim cea de-a 130-a aniversare de la întemeierea Băncii Naţionale a României, a 16-a bancă centrală din lume în ordinea cronologică cea mai acceptată. Ziua de naştere este 29 aprilie 1880 – data la care legea de înfiinţare a apărut în Monitorul Oficial. Intrarea în funcţiune a Băncii a impus un proces mai îndelungat, care s-a desfăşurat de-a lungul întregului an 1880. Pe 5 septembrie 1880 – exact acum 130 de ani, deci – a avut loc prima şedinţă a Consiliului Băncii. Acest fapt ne-a încurajat să organizăm o suită de manifestări ştiinţifice şi culturale care se desfăşoară pe tot parcursul acestui an: conferinţe pe teme monetare, seminarii de istorie bancară, expoziţii, emisiuni filatelice şi numismatice, precum şi evenimente culturale ce au avut loc sub egida „Zilele culturale ale BNR”, un nou proiect inspirat din colaborarea excelentă cu Banca Centrală Europeană din anul 2009.

Banca Naţională a României, în acest moment al istorie sale, când celebrăm 130 de ani de la înfiinţare, are statura de bancă centrală a unui stat al Uniunii Europene. Este o instituţie membră a Sistemului European al Băncilor Centrale, aflată în prezent într-un efort susţinut de pregătire pentru adoptarea monedei unice în perspectiva următorilor ani. Dacă ar fi să caut câteva cuvinte cheie, pentru a defini prin ce se caracterizează Banca Naţională a României, de fapt ce a însemnat de-a lungul timpului dar şi ce înseamnă astăzi, acestea sunt cu certitudine: o instituţie solidă, stabilă, credibilă, reformatoare şi dinamică.

După 130 de ani, ne apare relevant adevărul că Banca Naţională a cunoscut urcuşuri şi coborâşuri, după cum însăşi istoria României a trecut prin momente de calm şi de construcţie sau prin împrejurări dramatice. Un numitor comun: întotdeauna Banca Naţională i-a fost de ajutor ţării să-şi depăşească momentele grele. Instituţia pe care o aniversăm astăzi a dus o mare parte din greul Primului Război Mondial, căruia i-a finanţat cheltuielile. Iar apoi, în anii interbelici, a avut un rol de prim ordin în refacerea economică a României.

Cât priveşte prezentul, e greu să ne autocaracterizăm. O pot face mai bine autorităţile statului, opinia publică. În numai 20 de ani, societatea românească a trecut prin schimbări majore. Generaţiile viitoare vor judeca ce am făcut bine şi ce nu am făcut bine. În toţi aceşti ani, însă, cu deosebire de la începutul procesului de reintegrare şi reconectare cu Uniunea Europeană, pot să vă asigur că Banca Naţională a României şi-a utilizat expertiza instituţională şi a valorificat adecvat experienţa dobândită în drumul parcurs de la înfiinţarea instituţiei.

Doresc să menţionez că Banca Naţională nu ar fi reuşit să ducă la bun sfârşit atribuţii dintre cele mai complexe fără aportul major al salariaţilor, de fapt al resursei umane pe care singură şi-a creat-o: angajaţi, experţi, manageri. Iată motivul pentru care le mulţumesc călduros atât actualilor, cât şi foştilor membri ai acestei echipe performante, pentru calitatea şi probitatea profesională, pentru contribuţia la dezvoltarea şi consolidarea prestigiului acestei instituţii, în folosul României.

În acest moment aniversar, este datoria mea să precizez că reforma profundă şi benefică prin care a trecut instituţia noastră în ultimii 20 de ani, reconectarea la Sistemul Băncilor Centrale Europene nu ar fi fost posibile fără sprijinul primit, sub diverse forme, din partea altor bănci centrale şi al instituţiilor financiare internaţionale. Pe măsură ce s-a transformat şi consolidat, Banca Naţională a României a devenit ea însăşi o instituţie de prim rang, capabilă să răspundă exigenţelor europene şi să asigure asistenţă şi altor bănci centrale.

Privind spre viitor şi prin prisma celor 130 de ani de activitate, subliniez că Banca Naţională a României rămâne ferm angajată în îndeplinirea mandatului său de gardian al stabilităţii preţurilor şi al stabilităţii financiare în România. Eforturile noastre se vor concentra asupra angajării, împreună cu Guvernul României, pentru promovarea unor politici sănătoase şi orientate spre stabilitate, astfel încât să punem depăşi dificultăţile prin care trecem în prezent.

Un rol esenţial pentru dezvoltarea durabilă a României îl are atragerea fondurilor europene, deoarece economisirea în România va rămâne insuficientă o perioadă relativ îndelungată de timp. Banca Naţională va depune toate eforturile şi va folosi întreaga sa expertiză pentru a accelera acest proces. În acest context, doresc să vă spun că Banca Naţională a României va întări relaţiile sale istorice cu Academia Română, pentru realizarea unor ample lucrări, concepute ca un „referenţial” care să inspire strategii sau programe şi să îngemăneze viziunile şi idealurile generaţilor succesiv coexistente ale României Contemporane.

De altfel, una din concluziile pe care o evidenţiază istoria învolburată de 130 de ani a Băncii Naţionale a României, ca şi istoria universală, este aceea că, ori de câte ori dezbaterea publică coboară din câmpul înfruntării libere, între ipoteze ştiinţifice corect fundamentate, în ringul argumentelor gălăgioase sau de autoritate, indiferent de rezultatul imediat, în ultimă instanţă, se produc victime la toate nivelurile societăţii.

Actuala criză economică şi financiară internaţională ne-a avertizat, o dată în plus, că nu există un înlocuitor valid al politicilor economice coerente. Corectarea erorilor de politică economică este, peste tot în lume, dureroasă, de multe ori greu de înţeles de către public şi inerent târzie. Dezvoltarea durabilă, sustenabilă a României depinde de coerenţa politicilor economice iar strategia de adoptare a euro, în anii următori, poate fi catalizatorul care să asigure această coerenţă.

Doamnelor şi domnilor,

În 1881, anul în care Banca Naţională şi-a început efectiv activitatea, s-a născut un geniu al muzicii – George Enescu. Un mare compozitor şi un violonist cu o strălucită carieră internaţională. Vom asculta, în această seară, minunata lui muzică. Banca Naţională vă oferă un concert aniversar ai căror protagonişti sunt artişti de excepţie din cadrul Orchestrei Filarmonice „George Enescu”, sub bagheta binecunoscutului dirijor Horia Andreescu. Alături de ei, ne va încânta cu talentul lui, cu virtuozitatea lui tânărul pianist Andrei Licareţ. Cu toţii ne vor delecta, în această splendidă sală a Ateneului Român, cu un program variat, cuprinzând piese consacrate din repertoriul naţional şi internaţional, alese din „flancul estic” al Uniunii Europene: Enescu, Smetana, Chopin, Bela Bartok, Grigoraş Dinicu.

Vă mulţumesc încă o dată şi doresc să îl invit pe scenă pe domnul Jean Claude Trichet, Preşedintele Băncii Centrale Europene, un prieten apropiat al Băncii Naţionale a României.

Mugur Isărescu
guvernatorul Băncii Naţionale a României