www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Violeta Ciurel a preluat conducerea Omniasig Life, viitoarea AXA Romania

Autor: Bancherul.ro
2010-09-02 08:52
Conducerea "Omniasig Asigurări de Viaţă" (Life) a fost preluată de Violeta Ciurel, fost director general al ING Asigurări de Viaţă până în 2004, care înlocuit-o pe Zlatka Cular, numită în această poziţie la finele anului 2007, a anunţat, ieri, asigurătorul român.
"Omniasig Asigurări de Viaţă" a fost cumpărată în ianuarie 2010 de grupul francez AXA şi urmează să-şi schimbe denumirea în AXA România.
"AXA a anunţat că Violeta Ciurel va deveni preşedintele AXA Ro-mânia şi va fi subordonată lui Cyrille de Montgolfier, preşedinte al AXA Europa Centrală şi de Est. Violeta o va înlocui pe Zlatka Cular, fosta preşedinte a Omniasig Asigurări de Viaţă, care va părăsi grupul", se arată într-un comunicat al Omniasig Asigurări de Viaţă, citat de Mediafax.
Ciurel se va alătura AXA venind de la grupul olandez ING, unde a deţinut diverse funcţii începând cu 1997, inclusiv pe cea de preşedinte ING Life Insurance România timp de cinci ani.