www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Raiffeisen Leasing a finantat in primul semestru din 2010 bunuri in valoare totala de 20,2 milioane de euro

Autor: Bancherul.ro
2010-09-01 18:53
În primul semestru din 2010 Raiffeisen Leasing a finanţat 450 de contracte în valoare totală de 20,2 milioane de euro, anunta compania.

Suma reprezintă o creştere cu 200% faţă de aceeaşi perioadă a anulului 2009. Structura pe categorii de bunuri finanţate a fost: 44% echipamente, 49% vehicule şi 7% imobile. Din punct de vedere strategic, Raiffeisen Leasing şi-a îndreptat cu precădere atenţia asupra finanţărilor pentru echipamente din domeniul medical, energii alternative şi sectorul agricol.

„Contextul macroeconomic actual ne-a determinat să ne asumăm decizii importante. Astfel, cele mai mari provocări în 2010 au fost integrarea finanţării prin leasing în oferta de produse a Raiffeisen Bank şi poziţionarea în aşa fel încât să răspundem cât mai bine nevoilor clientului.” a declarat Felix Daniliuc, director general Raiffeisen Leasing. Compania a demarat în acest an un amplu proiect intern, ale cărui obiective sunt indentificarea şi implementarea oportunităţilor de optimizare a proceselor din cadrul companiei, pentru a fi, astfel, cât mai aproape de clienţi şi a-i susţine pas cu pas pe toată durata contractului de leasing.

Pentru a fi informat cât mai simplu, corect şi rapid, Raiffeisen Leasing a lansat www.magazinuldeincredere.ro, unde clienţii pot găsi soluţia de finanţare avantajoasă de care au nevoie pentru a-şi pune planurile în practică acum, în loc să aştepte vremuri mai bune.


Raiffeisen Leasing este membră a grupului financiar austriac Raiffeisen şi activează pe piaţa românească din anul 2002. Clienţii Raiffeisen Leasing sunt, în principal, persoane juridice, de la IMM-uri la corporaţii multinaţionale şi municipalităţi. Compania are acoperire naţională, fiind prezentă în 12 mari oraşe din România.
Raiffeisen Leasing este membră a Asociaţiei Societăţilor Financiare din România (ALB) începând cu anul 2004.