BNR: Comunicat privind exercitiul de testare la stres organizat de CEBS |
Autor: Bancherul.ro 2010-07-24 15:46 |
|
În decembrie 2009, Consiliul ECOFIN a mandatat Comisia Europeană a Supraveghetorilor Bancari (CEBS) ca, în colaborare cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi autorităţile de supraveghere din statele membre ale Uniunii Europene, să deruleze un exerciţiu de testare la stres la nivelul UE pentru a evalua rezistenţa sistemului bancar european la posibile şocuri economice.
În data de 17 iunie 2010, Consiliul European a subliniat importanţa solidităţii şi transparenţei sectorului bancar european şi a stabilit ca rezultatele acestui exerciţiu să fie publicate de către CEBS. În cadrul exerciţiului, care se desfăşoară la nivel consolidat, s-a stabilit că pot participa grupurile bancare din fiecare stat membru al Uniunii Europene care acoperă cel puţin 50 la sută din activele bancare ale ţării respective.
Astfel, la acest exerciţiu au participat 91 de grupuri bancare din 20 de ţări membre ale UE, care deţin 65 la sută din totalul activelor la nivelul Uniunii Europene.
În condiţiile menţionate mai sus, România nu a derulat acest exerciţiu, însă 19 dintre cele 91 de grupuri bancare participante sunt prezente pe piaţa românească (16 subsidiare şi trei sucursale, care deţin 72 la sută din activele bancare din România).
Rezultatele acestui exerciţiu se regăsesc pe website-ul CEBS: http://www.c-ebs.org/.
|
|