www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Isarescu: Populatia a avut o nevoie istorica de imprumuturi, dar acum plateste acest lucru

Autor: Bancherul.ro
2010-07-16 09:00
Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isarescu, a declarat că o bună parte din datoria pe termen scurt a tarii o au sucursalele din România faţă de băncile mamă, care au împrumutat publicul român, de multe ori populaţia, deci se poate spune ca este datoria românilor.

"Aici este o legătură. De ce am ajuns aici? Binenţeles că sunt multe discuţii - dacă trebuia populaţia să se împrumute, dacă aceasta nu a fost, potrivit teoriei conspiraţiei internaţionale, o mare manevră prin care trebuie cetăţeanul român a fost adus în starea de îndatorat, bănuiesc că este şi o reacţie la blocajul total al importurilor din anii '80", a spus Isărescu.

El a dat ca exemplu faptul că, în trecut, în cadrul unei discuţii televizate, a intervenit consilierul său Adrian Vasilescu pentru a încerca descurajarea creditului de consum, dar acesta "a fost certat" că nu doreşte dezvoltarea populaţiei.

"Domnul Vasilescu a fost certat de câteva doamne care i-au reproşat că: «ce vreţi domnule Vasilescu să rămânem la mătură? Adică noi nu avem dreptul să cumpărăm aspiratoare, maşini de spălat, să cumpărăm…?» Nu e glumă aici. Nu văd aşa un demon care a împins populaţia din România să facă aceste achiziţii. Probabil a fost o nevoie istorică după atâţia ani, dar se plăteşte acest lucru", a concluzionat Isărescu.