www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Alpha Bank a restituit clientilor impozitul pe dobanda calculat anterior datei de 1 iulie

Autor: Bancherul.ro
2010-07-12 11:00
Alpha Bank a implementat de vineri, 9 iulie noul mecanism de calcul a impozitului pe dobanzi, anunta banca.

Astfel, incepand cu 9 iulie veniturile sub forma de dobanzi s-au impozitat conform modalitatii de calcul comunicata de MFP in data 07 iulie 2010.

De asemenea, sumele aferente veniturilor sub forma de dobanzi retinute in perioada 01-08.07.2010, au fost recalculate, iar diferentele au fost restituite in conturile tuturor clientilor in cursul zilei de 9 iulie.

“Procesul de implementare a noului mecanism de calcul a impozitului aferent veniturilor din dobanzi a fost finalizat de Alpha Bank intr-un interval de timp extrem de scurt. Intr-o singura zi am reusit sa adaptam toate procesele, astfel incat clientii nostri sa se poata bucura de produsele de economisire competitive oferite de Alpha Bank si sa resimta cat mai putine inconveniente”, a declarat domnul Sergiu Oprescu, Presedinte Executiv Alpha Bank Romania.

Totodata, reamintim ca Alpha Bank a fost prima banca ce a lansat in cursul lunii iunie un produs ce ofera clientilor conservarea in totalitate a veniturilor obtinute din dobanda de depozit. Astfel, cu noul depozit la termen Alpha Tax Protect, pentru care dobanzile aferente sunt exprimate net, valoarea castigurilor obtinute de clienti nu este afectata de implementarea impozitului perceput pe dobanzi.