Banca Mondiala face un apel urgent pentru un Program national de educatie financiara |
Autor: Bancherul.ro 2010-07-06 14:26 |
|
Într-o perioadă de criză economică mondială, nivelul de educaţie financiară al românilor este scăzut, înregistrând un punctaj de 31 pe o scară de la 0 la 100, după cum reiese dintr-o cercetare solicitată de Banca Mondială, se arata intr-un comunicat al institutiei.
În climatul economic din ziua de astăzi, este util ca persoanele fizice să fie responsabile pentru problemele lor financiare, să-şi gestioneze banii, să planifice din timp, să aleagă produse financiare şi să fie continuu informate în legătură cu chestiunile de natură financiară. În cadrul cercetării referitoare la educaţia financiară, solicitate de Banca Mondială în luna mai 2010, s-a constatat că cea mai mare parte a populaţiei din România se zbate să facă faţă angajamentelor financiare în care a intrat şi că foloseşte prea puţin serviciile financiare pe care le are la dispoziţie. Aproximativ jumătate din populaţie economiseşte bani din salariul lunar. Cea mai mare parte dintre cei care fac economii le fac pentru zile negre şi prea puţin economisesc pentru pensie. Cea mai mare parte a economiilor este păstrată acasă, în bani gheaţă.
Cam 14% din populaţie nu cunoaşte nimic şi nici nu este interesată să participe pe pieţele de servicii financiare. Alţi 41% ştiu prea puţin despre problemele de ordin financiar şi au foarte puţină încredere sau puţine cunoştinţe în legătură cu instituţiile financiare.
“Cei mai mulţi oameni sunt nepregătiţi pentru situaţii neprevăzute,” a declarat Sue Rutledge, Coordonator al Programului global al Băncii Mondiale pentru protecţia consumatorilor şi educaţie financiară, apoi a adăugat: “Ar fi în interesul lor să aibă mai multe cunoştinţe în domeniul financiar. Implicaţiile socio-economice sunt importante, iar persoanelor fizice ar trebui să li se ofere instrumentele care le pot îmbunătăţi viaţa.” Rutledge a mai afirmat: “Educaţia financiară a populaţiei ar trebui să vină în completarea reglementării şi supravegherii pieţelor financiare şi a serviciilor financiare în vederea protecţiei consumatorilor. Educaţia financiară nu este un înlocuitor al reglementării financiare sau al protecţiei consumatorilor, dar îşi poate aduce aportul la beneficiile acestora.”
“Este stringent ca România să elaboreze şi să implementeze un program naţional referitor la educaţia financiară, care să aibă la bază un parteneriat public-privat între Guvern, organismele de reglementare ale sectorului financiar, instituţiile financiare, sistemul de învăţământ, ONG-uri, mass-media şi alţii,” a afirmat Arabela Aprahamian, Coordonator Regional al programului din partea Băncii Mondiale.
Conferinţa cu privire la protecţia consumatorilor de servicii financiare şi la educaţia financiară, organizată de Banca Mondială şi de Institutul Bancar Român în data de 5 iulie, reuneşte un public larg alcătuit din oficiali guvernamentali şi experţi din partea autorităţilor publice şi de reglementare şi supraveghere, precum şi din factori de decizie de nivel superior, experţi din industrie şi mass-media şi cadre din mediul universitar, pentru a propaga constatările cercetării referitoare la educaţia financiară din România şi pentru a purta un dialog pe tema educaţiei financiare. Cercetarea reprezintă o continuare a Analizei diagnostic a protecţiei consumatorilor şi a educaţiei financiare în România, finalizată de Banca Mondială în 2009, şi face parte dintr-un program sponsorizat de Bancă pentru evaluarea protecţiei consumatorilor şi a educaţiei financiare în ţările în curs de dezvoltare şi cu venituri medii.
|
|