Cardurile BRD, activate in standardul 3D Secure chiar in timpul cumparaturilor |
Autor: Bancherul.ro 2010-06-23 11:47 |
|
În contextul evoluţiei semnificative a plăţilor online, BRD – Groupe Société Générale lansează astăzi serviciul “Activation During Shopping”, se arata intr-un comunicat al bancii.
Noua facilitate pusă la dispoziţia clienţilor permite activarea cardurilor în standardul 3D Secure - cel mai înalt standard internaţional de securizare a plăţilor prin Internet - chiar în timpul unei tranzacţii online pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii. Banca răspunde astfel nevoii clienţilor de a efectua tranzacţii sigure şi rapide în mediul electronic prin protejarea acestora cu ajutorul celei mai eficiente tehnologii oferite pe piaţa românească de profil.
„Internetul reprezintă un canal de distribuţie foarte important, care câştigă o pondere tot mai mare în dezvoltarea afacerilor comercianţilor din România, şi de aceea serviciile de plată on-line securizate reprezintă o prioritate pentru noi”, a declarat Philippe Lelarge, directorul executiv al Departamentului de Strategie şi Marketing din cadrul BRD - Groupe Société Générale.
Destinat plăţilor online, serviciul “Activation During Shopping” furnizează securitate sporită şi protejează utilizatorul împotriva folosirii neautorizate a cardului. În momentul în care se foloseşte cardul pentru o tranzacţie pe Internet, utilizatorul va fi direcţionat spre o pagină securizată care îi va permite activarea cardului în standardul 3D Secure, rezultatul fiind stabilirea unei parole care va fi folosită la toate tranzacţiile online ulterioare.
Serviciul este gratuit şi se adresează tuturor posesorilor de card BRD. Clienţii BRD vor avea în continuare şi posibilitatea activării gratuite a cardului în standardul 3D Secure direct de pe site-ul www.brd.ro.
|
|