Nouriel Roubini: Intram in faza a doua a crizei financiare |
Autor: Bancherul.ro 2010-06-04 17:36 |
|
Nouriel Roubini, unul dintre puţinii economişti care au anticipat criza financiara mondiale în urma prăbuşirii pieţei ipotecare americane, spune că Europa a început "faza a doua a crizei financiare", iar "planurile de austeritate propuse pentru a reduce deficitele ar putea provoca o a doua recesiune".
Potrivit Le Temps, celebru economist din New York a explicat, astăzi la Geneva, că "planurile de austeritate propuse pentru a reduce deficitele din ţările cu probleme din zona euro ar putea provoca o a doua recesiune", iar "Grecia nu va scăpa de o restructurare a datoriilor sale".
Astfel, Nouriel Roubini a făcut cel mai întunecat anunţ care ar fi putut fi imaginat de auditoriul său: cu criza datoriilor din Europa "intrăm în a doua fază a crizei financiare globale".
Starea financiară a Europei va fi rea, a anunţat Noriel: "desigur, problemele generate de deficit se pot rezolva în timp, însă, până atunci, statele vor fi blestemate dacă atacă şi stigmanizate dacă nu o fac".
"Ţările a căror politică monetară este orchestrată de Banca Centrală Europeană nu-şi pot "monetiza" datoriile, adică nu pot tipări bani pentru plata împrumuturilor, aşa cum face SUA", a atras atenţia Roubini.
"Alternativa este creşterea impozitelor şi reducerea cheltuielilor publice, însă aceste măsuri aduc, în cel mai bun caz, o revenire economică anemică, în formă de "U", cel mai pesimist scenariu fiind reintrarea în recesiune", a explicat el.
Potrivit lui Nouriel Roubini, pieţele financiare vor continua să să scadă, în ciuda planului de salvare 750 miliarde de euro decis de ţările din zona euro.
"Mă îndoiesc de capacitatea Greciei de a implementa programele de austritate promise, din cauza lipsei de autoritate a guvernanţilor, pe fondul protestelor populaţiei", a punctat Roubini.
El consideră că "alte guverne, cum ar fi Spania s-ar putea confrunta în curând cu o situaţie similară, un protest politic împotriva programului propus". "Problema se reduce la o singură variabilă: timp", a averitzat celebrul economist.
"Soluţia va veni prin punerea în aplicare a unor reforme structurale, însă rezultatul acestora se va face simţit după mai mulţi ani. Singurele opţiuni rămase sunt ieşirea statelor mai slabe din uniunea monetară sau deprecierea voită a euro", a subliniat Roubini, care a prognozat că euro se va deprecia "sub paritate în raport cu dolarul", cel mai probabil de "anul viitor".
|
|