Bancherii greci si turci au inceput razboiul |
Autor: Bancherul.ro 2010-06-02 21:08 |
|
Bancherii turci anunţă că au fost contactaţi de şefii unor bănci din Grecia, în vederea cumpărării unor instituţii de credit elene.
Băncile greceşti sunt afectate de criză, care a ros veniturile debitorilor. Cu mai puţini bani în buzunare, oamenii nu îşi mai pot plăti ratele restante, astfel că volumul creditelor neperformante este în creştere. În plus, retrogradarea Greciei în categoria „junk” de către agenţiile de rating, precum şi retrogradarea unor bănci a majorat costurile finanţării de pe pieţele internaţionale.
De asemenea, surse din piaţa bancară, citate de presa internaţională, au declarat că a început migrarea clienţilor băncilor greceşti către alte instituţii de credit.
În acest context, analiştii au preconizat că băncile elene vor avea dificultăţi. Directorul firmei turceşti de investment banking USER Corp, Erol User, a declarat că două bănci din Grecia au început să caute cumpărători.
„Avem un mandat de la o bancă de talie mică şi de la una de talie medie din Grecia pentru a vedea care este interesul potenţialilor cumpărători. Proiectul este, deocamdată, într-o fază iniţială, dar avansează rapid”, a declarat Erol User, citat de Reuters.
Până la acest moment, au fost vehiculate numele a trei instituţii de credit, care ar putea face obiectul acestor tranzacţii. Numele băncilor Proton şi First Business Bank (FBB), au fost rostite referitor la instituţiile de dimensiuni reduse, cu 20-30 de unităţi, iar cel al Emporiki Bank, în cazul băncii de talie medie. Emporiki derulează operaţiuni şi pe piaţa românească.
Reprezentanţii celor trei bănci au declarat că afacerile pe care le conduc nu sunt de vânzare. Dacă tranzacţiile se vor perfecta, valoarea acordului se va ridica la 2-3 miliarde de euro.
|
|