Vasilescu: Declaratiile lui Strauss-Kahn despre majorarea taxelor au fost electorale |
Autor: Bancherul.ro 2010-05-30 14:52 |
|
Consideraţiile directorului FMI, Dominique Strauss-Kahn, privind majorarea taxelor în România au fost declaraţii politice, iar aplicarea propunerilor FMI ar fi dus la reinflamarea inflaţiei şi prelungirea recesiunii, apreciază Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.
"Cererea de revenire în jos de la 8,3% la 6,8% din PIB implică o scădere a deficitului bugetar. (...) Ea poate fi făcută prin creşteri de taxe. Este o alternativă. S-a discutat despre ea, s-a referit la ea şi şeful FMI, dar şeful FMI a facut-o într-un context pe care îndrăznesc să-l numesc electoral. Oricum, a fost un context politic. Realitatea este alta, altfel s-a discutat aici. Iar la unele măsuri chiar experţii FMI şi-au pus semne de întrebare", a spus Vasilescu la emisiunea "După 20 de ani" difuzată de ProTV.
Directorul general al FMI, posibil candidat la preşedinţei Franţei, a declarat recent la postul de televiziune France 2 că FMI a propus Guvernului majorarea impozitelor, în special pentru cei mai bogaţi, dar autorităţile din România au luat decizia tăierii salariilor funcţionarilor.
|
|