www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Centrală Europeană are indoieli cu privire la independenta BNR

Autor: Bancherul.ro
2010-05-13 15:24
Banca Centrală Europeană are îndoieli în legătură cu independenţa instituţională, personală şi financiară a băncilor centrale din Bulgaria, Republica Cehă, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România şi Suedia.

Aceasta este una dintre concluziile raportului de Convergenţă 2010, publicat ieri de Banca Centrală Europeană şi în care se evaluează convergenţa economică şi legală a nouă state membre ale Uniunii Europene (UE). Documentul include şi Estonia.

În privinţa acestui ultim aspect, denumit "convergenţă legală", BCE semnalează că în ţările examinate cadrul juridic nu era, la data de 12 martie, compatibil cu toate cerinţele necesare pentru adoptarea euro, stabilite prin tratatele şi statutele sistemului european de bănci centrale şi de BCE.

Pe 22 aprilie, Parlamentul eston a adoptat legea privind introducerea euro, care a eliminat incompatibilităţile ce existau încă în această ţară.

"În schimb, în toate celelalte ţări analizate continuă să existe incombatibilităţi în ceea ce priveşte independenţa băncii centrale", precizează BCE.

În toate ţările examinate, cu excepţia Lituaniei, "aceste incompatibilităţi se referă atât la interdicţia de finanţare monetară ca şi la integrarea legală a respectivelor bănci centrale în sistemul euro", menţionează BCE.

Criticile BCE privind independenţa băncilor centrale din unele ţări comunitare vin într-un moment în care propria autoritate monetară se confruntă cu acuzaţii similare.

BCE a acceptat în negocierea comunitară a planului de 750.000 milioane euro de ajutoare pentru stabilitate în zona euro să intervină direct pe pieţele datoriei publice şi private.

Pentru analişti, această măsură, care nu se găseşte în manualele BCE, ridică întrebări asupra independenţei instituţiei europene.