www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Evoluția pieței asigurărilor în T1, potrivit datelor provizorii

Autor: Bancherul.ro
2010-05-12 18:45
Piața asigurărilor din România a încheiat primul trimestru din acest an cu un volum de prime brute subscrise în valoare totală de 2.293.806.439 lei, în scădere nominală cu 5,29% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor provizorii transmise de societățile de asigurări la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Din cele 42 de societăți de asigurări active, volumul primelor brute subscrise de 10 asigurători a cumulat 1.796.561.994 lei, ceea ce reprezintă 78% din totalul pieței.

Segmentul care a înregistrat cea mai bună evoluție a fost cel al asigurărilor de viață, care a generat un volum de prime brute subscrise de 419.827.150 lei, nivel în creștere cu 6,74% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2009.

“Evoluția ascendentă a primelor subscrise pe acest segment de piață a fost influențată în mare măsură de subscrierile pentru asigurările de viață și anuități legate de fonduri de investiții, care au înregistrat o creștere nominală de 42,35% față de primele trei luni ale anului trecut. Acest rezultat demonstrează că, deși condițiile macroeconomice nu au urmat tendințele estimate la început de an, românii au început să conștientizeze importanța acestor produse de protecție și economisire-investire pe termen lung”, a declarat președintele CSA, doamna Angela Toncescu.

Pe segmentul asigurărilor generale, sfârșitul primului trimestru a adus un volum total de prime brute subscrise de 1.873.979.289 lei, în scădere nominală cu 7,62% față de perioada similară a anului 2009. Această evoluție a fost cauzată de declinul cu 25,62% înregistrat de subscrierile pe linia asigurărilor facultative auto – Casco.

“CSA anticipa această dinamică pe segmentul Casco, având în vedere modul în care au evoluat piața de leasing și cea a creditelor bancare. Având în vedere condițiile economice actuale, revenirea segmentului Casco va fi posibilă doar o dată cu revenirea piețelor de care depinde – auto și leasing”, a explicat președintele CSA, doamna Angela Toncescu.

Distributia pe zone geografice a primelor brute subscrise la finele primului trimestru al anului 2010, se prezenta astfel:
- Bucuresti cu 46,51%;
- Zona de nord-vest cu 9,35%;
- Zona de centru cu 8,72%.
- Zona de sud cu o cota de 7,92% ;
- Zona de sud-est cu 6,98%;
- Zona de vest cu 6,34% ;
- Zona de sud-vest cu 5,3%.

În primele trei luni ale acestui an, societățile de asigurări au plătit sume reprezentând indemnizații brute și răscumpărări pentru cele două categorii de asigurare (asigurări generale și asigurări viață) de 1.345.218.829 lei, în scădere cu 12,7% comparativ cu aceeași perioadă din 2009.

Pentru liniile de asigurări generale, societățile au plătit indemnizații brute totale în valoare de 1.187.897.196 lei, nivel în scădere cu 12,34% față de primul trimestru din 2009. Sumele plătite ca indemnizații și răscumpărări pentru asigurări de viață au însumat 157.321.633 lei, ceea ce reprezintă o scădere de 15,32% comparativ cu intervalul similar al anului trecut.

“Sumele aferente răscumpărărilor totale și parțiale plătite de companiile de asigurări de viață au scăzut cu 21,2% față de primul trimestru din 2009, de la o valoare de 116.509.093 lei, înregistrată la 31 martie 2009, la 91.805.594 lei, la aceeași dată din 2010.

Această evoluție s-a făcut simțită încă din a doua parte a anului trecut și CSA consideră că asigurările de viață vor putea recupera în 2010 decalajul marcat în 2009”, estimează președintele CSA, doamna Angela Toncescu.