Statul da inapoi diferenta dintre taxa auto platita si valoarea stabilita azi de Guvern |
Autor: Bancherul.ro 2008-03-31 17:33 |
|
Statul va restitui diferenta de taxă auto rezultată din suma plătită până în prezent, potrivit reglementărilor din Codul Fiscal, si noua taxă de poluare auto care va fi introdusă la 1 iulie 2008, calculată în functie de caracteristicile fiecărei masini în parte.
"Taxa rezultată ca diferentă între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgentă", se arată în proiectul ordonantei de urgentă privind taxa de poluare auto, discutat, luni, de Guvern în primă lectură si obtinut de MEDIAFAX.
Procedurile de restituire vor fi stabilite de Ministerul Mediului si Ministerul Economiei si Finantelor, în termen de 90 de zile de la data publicării ordonantei de urgentă în Monitorul Oficial.
Suma reprezentând taxa de poluare auto poate fi contestată, într-o primă fază, chiar în fata institutiei financiare la care suma se plăteste, după care, în caz de neîntelegere, în instantă. Contestatia poate fi făcută atunci când posesorul masinii "poate face dovada" faptului că autovehiculul pe care doreste să-l înmatriculeze "s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă" de reducere, aceasta constituind unul din criteriile de calcul al taxei.
"Evaluarea nivelului de depreciere se va face pe baza elementelor avute în vedere la stabilirea cotei de reducere. (...) În caz de contestare, caracteristicile autovehiculului rulat se stabilesc, la cererea contribuabilului, prin expertiză tehnică efectuată contra cost de Regia Autonomă «Registrul Auto Român», pe baza procedurii prevăzute de normele metodologice", se precizează în textul documentului dezbătut, luni, de Guvern.
Pretul expertizei se stabileste de "Registrul Auto Român", în functie de operatiunile necesare.
Rezultatul expertizei tehnice RAR se notează într-un document ce trebuie prezentat "autoritătii fiscale competente", pentru recalcularea valorii taxei, însă administratiile financiare au si dreptul de a cere o contra-expertiză la respectivul document.
"Persoana nemultumită de răspunsul primit la contestatie se poate adresa instantelor de judecată competente, potrivit legii", se mai precizează în textul dezbătut, luni, de Guvern.
|
|