www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Raiffeisen Bank: Cursul s-ar putea mentine stabil, inflatia ar putea scadea

Autor: Bancherul.ro
2009-08-06 17:24
Ultima analiza Raiffeisen Bank:
Principalele mesaje transmise de guvernatorul şi viceguvernatorul băncii naţionale cu ocazia prezentării raportului trimestrial asupra inflaţiei:

- Rata inflaţiei va intra în intervalul ţintit în trimestrul IV 2009 – proiecţia băncii centrale pentru finele lui 2009 a fost scăzută cu 0,1 puncte procentuale la 4,3%, în timp ce aceea pentru finele anului 2010 a fost diminuată cu 0,2 puncte procentuale la 2,6%

- Contracţia cererii agregate, consolidarea treptată a tendinţei descendente a anticipaţiilor privind inflaţia şi scenarii mai favorabile privind dinamica preţurilor administrate şi ale combustibililor vor sprijini procesul dezinflaţionist în următoarele trimestre

- Contracţia economică ar putea atinge 8% în 2009

- Creşterea economică s-ar putea relua din 2010

- Cererea internă s-a comprimat în primul semestru al anului 2009 în condiţiile în care înclinaţia către consum şi investire a gospodăriilor populaţiei şi a companiilor a scăzut iar înclinaţia către economisire a crescut

- Creşterea înclinaţiei către economisire se va tempera iar consumul îşi va relua creşterea sprijinit între altele şi de activitatea de creditare

- Structura din prezent a deficitului bugetar cu o pondere mult prea mare a cheltuielilor de personal şi a cheltuielilor sociale şi un nivel prea scăzut al cheltuielilor de capital ar trebui să genereze o dezbatere publică

- Un deficit bugetar înalt nu poate fi evitat în condiţiile actuale

- Banca centrală descurajează o depreciere a cursului, dar în acelaşi timp nu sprijină nici o apreciere a acestuia

- România plăteşte în prezent pentru excesele din trecut (deficitul de cont curent şi rata inflaţiei în special) iar aceasta explică de ce dobânda de politică monetară este una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană

- Banca centrală va reduce în continuare rezervele minime obligatorii dar rezervele internaţionale nu se vor reduce

- Deficitul de cont curent din acest an se va situa la 5-6% din PIB (de la 12,3% în anul anterior); ajustarea este prea abruptă având în vedere creşterea deficitului sectorului guvernamental (reflectat de majorarea deficitului bugetar) şi trecerea pe excedent a sectorului privat

- Indicatorii financiari externi care au condus în anul precedent la reducerea ratingului de ţară s-au îmbunătăţit semnificativ – deficitul de cont curent s-a redus, datoria externă privată pe termen scurt a scăzut iar rezervele internaţionale s-au majorat

- Dobânzile reale nu ar trebui să depăşească 3% dar această regulă nu trebuie aplicată in mod mecanic la determinarea unui nivel optim al dobânzii de politică monetară

Opinia noastră:

Banca centrală va continua procesul de relaxare a politicii monetare la următoarele şedinţe prin intermediul unor noi reduceri ale dobânzii de politică monetară şi / sau diminuări ale rezervelor minime obligatorii. Scenariul nostru de bază din prezent indică două noi reduceri ale dobânzii până la finele anului (de câte 50 de puncte de bază fiecare).

Lichiditatea suplimentară în valută eliberată în piaţă ar putea fi absorbită în continuare de către Ministerul de Finanţe, ceea ce ar putea impulsiona procesul de reducere a randamentelor titlurilor de stat în lei.

Leul s-ar putea menţine relativ stabil în următoarele luni dar apetitul gospodăriilor populaţiei pentru credite în valută va rămâne scăzut.

Atingerea ţintei de inflaţie atât pentru 2009 cât şi pentru 2010 pare fezabilă. Cu toate acestea, o performanţă îmbunătăţită în sensul reducerii inflaţiei şi păstrării ei la un nivel scăzut pe termen lung depinde în mod esenţial de creşterea ofertei interne de bunuri şi servicii şi diminuarea dependenţei faţă de importuri.