BCR scade dobanzile la depozite |
Autor: Bancherul.ro 2009-07-31 16:10 |
|
Banca Comercială Română reduce începând de vineri, 31 iulie a.c., dobânzile la produsele de economisire, atât pentru persoane fizice cât şi pentru companii. Decizia se înscrie în tendinţa generală a pieţei generată de măsurile adoptate recent de Banca Naţională a României, măsuri care au dus la creşterea lichidităţii în sistemul bancar.
„Reducem dobânzile la depozite având în vedere trendul descrescător al ratelor de dobândă indicative de pe piaţa interbancară, precum şi posibila reducere în continuare a dobânzii de referinţa de către BNR” a declarat Florian Dangl, director executiv Direcţia Administrarea Bilanţului BCR.
Astfel, la depozitele în lei pentru persoane fizice reducerile sunt cu până la 1,4 puncte procentuale, iar la cele în valută cu până la 0,5 puncte procentuale, în funcţie de sumă şi de perioadă. Cea mai mare rată a dobânzii pentru depozitele în lei este 9,25% p.a şi este pentru sume mai mari de 10.000 lei economisite pe o perioadă de 6 luni. La economiile în euro bonificarea maximă acordată este de 3,50% p.a şi este pentru tranşe peste 10.000 de euro cu maturitate de 12 luni.
De asemenea, de la 1 august BCR are 2 oferte promoţionale, pe o perioada limitată de timp: pentru depozitele la 6 luni în lei cu dob fixa, donbânda bonificată este de 10% p.a., indiferent de tranşă şi pentru cele la 6 luni în euro cu dobândă fixă, dobânda bonificată este de 3.50% p.a., indiferent de tranşă.
Tot începând cu 31.07.2009, dobânzile bonificate la depozitele standard în lei pentru persoanele juridice au fost ajustate cu valori cuprinse între 2 si 2,2 puncte procentuale, iar la depozitele standard în EUR cu valori cuprinse intre 0,25 si 0,50 puncte procentuale.
Dobânzile bonificate la Contul Ideal BCR şi contul Ideal Micro BCR în lei au fost ajustate cu valori cuprinse între 0,85 si 2,2 p.p., iar pentru valută ajustarile au fost cuprinse între 0,25 si 0,50% puncte procentuale.
|
|