SIF-urile isi vand actiunile de la Bancpost |
Autor: Bancherul.ro 2009-06-20 11:21 |
|
SIF Banat-Crişana (SIF1) a ieşit din acţionariatul Bancpost şi va încasa din vânzarea participaţiei de 3,49% din capitalul băncii 12,75 milioane euro, la o săptămână după ce SIF Oltenia (SIF5) a facut aceeaşi mişcare, a anunţat vineri societatea de investiţii financiare.
Astfel, SIF Banat-Crişana a vândut pachetul de 76,41 milioane de acţiuni Bancpost, dintre care 18,65 milioane de titluri sunt în proces de a fi emise.
Societatea va încasa suma de 12,75 milioane euro în două tranşe, 9,64 milioane euro urmând să intre în conturile SIF1 în maxim trei zile, iar 3,11 milioane euro vor fi viraţi până în 1 octombrie.
În urmă cu o săptămână, SIF Oltenia şi-a vândut participaţia la Bancpost către acţionarul majoritar al băncii, EFG Eurobank, pentru 12,15 milioane euro, decizia fiind determinată în principal de faptul că, în ultimii ani, banca nu a distribuit dividende.
Bancpost este controlată de grupul elen EFG Eurobank, care deţinea 84,73% din capitalul social, în vreme ce SIF Banat-Crişana (SIF1), SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5) deţineau cumulat aproape 14% din acţiunile băncii. În urma vânzărilor SIF1 şi SIF5, grupul elen a ajuns la o deţinere de aproape 92%.
Grupul financiar elen EFG Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, a obţinut în primul trimestru din 2009 o pierdere netă de 4,1 milioane euro din afacerile din România.
Activele totale gestionate de grup în România se ridicau la sfârşitul primului trimestru din acest an la 6,066 miliarde euro, în creştere cu 35% faţă de 31 martie 2008, când se situau la 4,491 miliarde euro.
|
|