Banca Comerciala Romana (BCR) a lansat programul „Ghidul banilor tai” |
Autor: Bancherul.ro 2009-05-30 13:01 |
|
Banca Comercială Română (BCR) a lansat programul „Ghidul banilor tăi” care are ca scop sprijinirea clienţilor în găsirea celor mai bune soluţii pentru administrarea banilor.
Astfel, in fiecare unitate BCR va exista un consilier dedicat, bine pregătit, care poate să ofere îndrumare gratuită tuturor celor care au nevoie.
„Devine din ce în ce mai complicat şi mai puţin eficient să dezvolţi relaţia cu un client, dacă nu există o minimă înţelegere a unor lucruri simple, cum ar fi cele despre administrarea finanţelor personale. Vrem să îi ajutăm pe clienţii noştri, şi nu numai, să cunoască şi să înţeleagă elementele de bază necesare gestionarii eficiente a banilor personali. Am demarat astfel un program de consiliere gratuită şi fiecare client va primi, în cadrul întâlnirilor cu consilierii noştri, sfaturi personalizate, adaptate situaţiei, nevoilor şi dorinţelor sale”, a declarat Sorin Mititelu, director executiv Direcţia Dezvoltare Produse şi Afaceri Retail în cadrul BCR.
Programul de consiliere „Ghidul banilor tăi” presupune: analiza situaţiei financiare curente a clientului, oferirea de soluţii pentru gestionarea zilnică a bugetului şi dezvoltarea unui plan de recapitalizare.
„Pentru ca acest program să funcţioneze clienţii trebuie să fie deschişi şi dispuşi să accepte ajutorul. De asemenea, sinceritatea este foarte importantă. Atunci când îţi alcătuieşti bugetul trebuie să ţii cont de toate cheltuielile casei, dar şi de lucrurile mărunte, cum ar cumpararea ziarelor sau a unei cafele in fiecare zi. Acesta este primul şi cel mai important pas, să pui pe hartie tot, cu maxima responsabilitate. Consilierii noştri pot apoi să vină cu soluţii şi propuneri adaptate nevoilor fiecăruia”, a adăugat Mititelu.
BCR a creat pe site-ul oficial o secţiune specială dedicată programului „Ghidul banilor tăi” unde clienţii pot găsi formularul în care să-şi completeze cheltuielile şi sfaturi despre cum să-şi gestioneze banii.
Clienţii îşi pot programa o întâlnire cu un consilier BCR prin apelarea serviciului Contact Center.
Sfaturi pentru a ţine cheltuielile sub control:
• Construieşte un buget personal. Acesta te va ajuta să întelegi pe ce se duc banii şi să stabileşti cum să-ţi gestionezi mai bine cheltuielile.
• Diminuează-ţi cheltuielile. Rezistă tentaţiei de a cumpara lucruri inutile şi economiseşte pentru ceea ce îţi doreşti cu adevarat.
• Economiseşte! O sumă cât de mică contează dacă economisiţi constant. E foarte important pentru siguranţa ta financiară să vă creati acest obicei.
• Înaninte de obţinerea unui împrumut de la bancă, analizează-ţi situaţia financiară şi decide dacă îţi poţi permite creditul respectiv. Observă în ce fel vor fi afectate finanţele tale de costurile rambursării împrumutului. Ia în considerare riscurile de orice natură (stabilitatea locului de muncă, riscul valutar, evoluţia dobânzilor la împrumuturi, etc). Citeşte cu atenţie în contractul de credit termenii şi condiţiile de acordare a împrumutului.
• Achită la timp ratele la credit şi vei evita să plăteşti dobânzi penalizatoare. Este indicat să ai un fond de rezerva pentru situaţii neprevazute.
• Inainte să decizi plata în avans a unor rate de credit evaluează impactul comisionului de rambursare anticipată asupra costului total al creditului.
• Dacă ai dificultăţi financiare şi simţi că nu mai poţi plăti ratele de credit, contactează banca care ţi-a acordat împrumutul pentru a obţine consiliere şi pentru găsirea unei soluţii. Este bine să iei masuri mai devreme decât atunci când este prea târziu.
|
|