www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Jaf armat la o unitate a Bancii Comerciale Carpatica din Constanta

Autor: Bancherul.ro
2009-05-29 10:21
Două persoane mascate au intrat, vineri dimineaţă, într-o sucursală a Băncii Carpatica, aflată în zona Casei de Cultură din municipiul Constanţa, şi au furat, sub ameninţarea armelor, 80.000 de lei, a informat adjunctul IPJ Constanţa, comisarul şef Adrian Rapotan, citat de Mediafax.

Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, atacul armat a avut loc în jurul orei 9.00, iar toată acţiunea celor două persoane mascate a durat mai mult de un minut, sucursala bancară fiind situată chiar în centrul municipiului Constanţa.

Cei doi atacatori au plecat cu banii din casieria unităţii fără să rănească vreo persoană din incinta băncii. În momentul atacului, în interiorul sucursalei bancare se afla şi un agent de pază, însă acesta nu a putut acţiona imediat.

Anda Drăgulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, a declarat că jaful armat a avut loc la ora 8.56. Drăgulescu a spus că unul dintre cei doi atacatori era înarmat cu un pistol pe care nu l-a folosit însă, neexistând victime.

Potrivit lui Drăgulescu, poliţiştii încearcă să vadă dacă de pe înregistrarea video pot fi identificaţi atacatorii. Drăgulescu a adăugat că banca avea sistem de pază electronic, pe lângă agentul de pază prezent în unitate care, însă, nu a putut reacţiona imediat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa a adăugat că toate unităţile bancare din Constanţa au fost controlate şi că poliţiştii au constatat nereguli, printre care şi cea privind lipsa sistemului de pază electronic sau uman, directorii fiind "îndrumaţi" să rezolve aceste probleme.

"Legea este însă permisivă", a susţinut Drăgulescu, care a adăugat că poliţiştii constănţeni nu s-au confrunat cu foarte multe cazuri de acest gen, dar că încearcă să se mobilizeze şi să identifice suspecţii.

La ora transmiterii acestei ştrii, la faţa locului se află ma multe echipaje de Poliţie, procurori care prelevează probe şi încearcă să afle detalii despre atacatori.

Comisarul şef Adrian Rapotan a spus că la ora actuală se fac audieri în acest caz şi că persoanele care erau în bancă în momentul respectiv nu au reacţionat imediat pentru că s-au panicat, iar banii au fost luaţi dn partea ghişeului prevăzut cu ecran de protecţie.

"Lucrătorul de la ghişeu le-a dat banii în momentul în care a fost ameninţat", a mai spus Ropotan.

În momentul atacului armat, în incinta sucursalei bancare se aflau opt persoane, angajaţi ai băncii, jaful având loc cu câteva minute înaintea deschiderii unităţii.

Potrivit martorilor, unul dintre atacatori era înarmat cu un pistol, cu care a ameninţat-o pe una dntre casiere, iar femeia i-a dat banii, care nu se aflau în seiful băncii, ci în casierie, întrucât în momentul atacului angajaţii băncii făceau monetarul.

Anchetatorii cred că cei doi atacatori fie au acţionat la "pont", fie şi-au pregătit foarte bine atacul, după o îndelungată "filare" a unităţii bancare, având în vedere că toată acţiunea a durat mai puţin de un minut.

La ora actuală, anchetatorii analizează imaginile video înregistrate pe camerele de supraveghere în momentul atacului.