www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BankUnited, cel mai mare faliment din SUA in 2009

Autor: Bancherul.ro
2009-05-22 15:55
BankUnited Financial Corp, creditorul cu sediul în Florida, aflat în dificultate financiară, a fost închis vineri de autorităţile federale de reglementare, iar activele sale au fost vândute unor companii cu capital privat, acesta fiind cel mai mare faliment de anul acesta, potrivit Bloomberg.

Cumpărarea băncii de către companiile cu capital privat, printre care şi WL Ross & Co şi Carlyle Group, catalogată drept "mult subcapitalizată" de către autorităţile americane, a fost cea mai ieftină soluţie, potrivit unui comunicat publicat vineri al Federal Deposit Insurance Corp (FDIC). Închiderea băncii va costa 4,9 miliarde dolari.

BankUnited, care are 86 de filiale pe coasta de sud-est a Floridei, va fi deschisă mâine sub controlul unui grup care include companiile Blackstone Group LP şi Centerbridge Capital Partners LLC.

BankUnited, care are depozite de 8,6 miliarde dolari şi active de 12,8 miliarde dolari, este cel de-al doilea creditor vândut investitorilor privaţi anul acesta. În ianuarie, FDIC a aprobat vânuarea IndyMac Bank către investitori privaţi în frunte cu Steven Mnuchin, un fost director executiv al Goldman Sachs Group Inc.

Pierderile BankUnited din cel de-al doilea trimestru fiscal s-au ridicat, cel mai probabil, la 443,1 milioane dolari, faţă de pierderile de 65,8 milioane dolari, în aceaşi perioadă a anului trecut, a anunţat compania pe 12 mai.