www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Erste Bank si-a majorat capitalul social cu 124,7 milioane euro

Autor: Bancherul.ro
2009-05-13 08:49
Acţionarii Erste Bank (EBS) au aprobat marţi în AGA majorarea capitalului social cu 124,7 milioane euro, în contul unor obligaţiuni convertibile, cât şi achiziţionarea de acţiuni proprii şi titluri de participaţie, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Pentru majorarea capitalului social, vor fi emise 62,35 milioane acţiuni ordinare la purtător, în scopul acordării de drepturi de conversie sau subscriere deţinătorilor de obligaţiuni convertibile.

În plus, banca va cumpăra acţiuni proprii de pe piaţa de capital, în scopul tranzacţionării acestora, cu condiţia ca valoarea totală a titlurilor cumpărate zilnic să nu depăşească 5% din capitalul social.

Totodată, acţionarii l-au ales pe Juan Maria Nin Genova în consiliul de supraveghere

De asemenea, banca va acorda un dividend de 0,65 euro, pentru cele 317 milioane acţiuni fără valoare nominală. Astfel, în acest sens vor fi distribuite 206,06 milioane euro. Dividendele vor fi plătite începând cu data de 19 mai.

Totodată, acţionarii au împuternicit conducerea băncii ca, în termen de cinci ani de la înregistrarea în Registrul Comerţului a modificării actului constitutiv, să emită, cu acordul Consiliului de Supraveghere, obligaţiuni cu drept de conversie în acţiuni, sau de subscriere de acţiuni ale societăţii, în mai multe tranşe

Emisiunea de obligaţiuni convertibile este limitată în măsura în care toate drepturile de conversie şi de subscriere sunt acoperite de capitalul condiţionat, urmând ca preţul şi condiţiile emisiunii de obligaţiuni convertibile să fie stabilite de consiliul de administraţie, cu acordul Consiliului de Supraveghere.

Erste Group a raportat pentru anul trecut un profit net după plata intereselor minoritare de 859,6 milioane euro, în scădere cu 27% faţă de 2007, întrucât câştigurile din vânzarea operaţiunilor de asigurări au fost direcţionate către amortizarea activelor şi a fondului comercial la subsidiare.

Acţiunile Erste Group (EBS) se tranzacţionează pe trei burse (Viena, Praga şi Bucureşti) şi, potrivit cotaţiei de la închiderea şedinţei de luni de la Bursa din Burcureşti, de 87,40 lei/acţiune, banca are o capitalizare de 27,7 miliarde lei.