www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bursa Romana de Marfuri a organizat la Cluj un nou seminar de promovare a serviciilor bursiere

Autor: Bancherul.ro
2009-04-24 13:36
Bursa Română de Mărfuri a organizat în data de 23.04.2009, la Cluj, în colaborare cu BRM Terminal Cluj, un nou seminar cu tema „Avantajele tranzacţionării în ringul bursier”.

La Seminarul susţinut de lectori ai BRM, au participat reprezentanţi ai autorităţilor contractante din Jud. Cluj, Satu-Mare, Sălaj, dar şi reprezentanţi ai unor firme private din zonă.

Temele abordate au vizat, în principal, gama de servicii bursiere pe care BRM o pune la dispoziţia clienţilor săi, cu accent pe prezentarea Pieţei la disponibil şi a ringurilor specializate de tranzacţionare. Prezentarea Pieţei la disponibil a inclus principalele aspecte legislative, vizând atât Legea nr.357/2005 a burselor de mărfuri, cât şi legislaţia achiziţiilor publice. Au fost expuse, deasemenea, aspecte privind caracteristicile generale ale sistemului de tranzacţionare bursier: metodologie, aplicabilitate, avantaje directe.

Cu acest prilej, s-a reiterat faptul că domeniul sensibil al achiziţiilor publice merită atenţia unor consultanţi specializaţi, BRM prezentându-şi şi aici oferta completă de servicii.

După ce, în luna martie a.c., a organizat un seminar cu tematică similară în Jud. Harghita, BRM îşi propune să acopere, în lunile următoare, cea mai mare parte a judeţelor ţării, militând în fapt pentru educarea consumatorilor finali ai tranzacţiilor bursiere.

Despre BRM: Bursa Română de Mărfuri este o companie privată de interes public, înfiinţată în noiembrie 1992, prima şedinţă de tranzacţionare având loc în data de 10 decembrie 1992. In prezent, BRM a dezvoltat, în acord cu prevederile Legii nr. 357/2005, mai multe tipuri de pieţe de interes public, activitatea principală fiind axată pe Piaţa la disponibil şi Piaţa licitaţiilor. Pe Piaţa la disponibil se tranzacţionează mărfuri fungibile, standardizate, cotate la bursa de mărfuri, în cele 9 ringuri: produse petroliere, energie electrică, gaze naturale, cărbune, mărfuri generale, materiale de construcţii, legume şi fructe, cereale şi ringul contractelor de procesare combustibili. În anul 2007, BRM a emis în premieră pentru piaţa românească primele cotaţii la produse petroliere. Pe Piaţa licitaţiilor se derulează proceduri de achiziţii, vânzări, închirieri şi concesiuni, BRM fiind cel mai important consultant în domeniul achiziţiilor publice de produse, servicii şi lucrări pentru orice tip de autoritate contractantă. Activitatea BRM se desfăşoară la sediul central din Bucureşti şi prin reţeaua teritorială care numără 35 terminale.