www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Axel Weber, BCE: Perspectivele economiei din zona euro sunt incerte si nu exista semne clare de ameliorare

Autor: Bancherul.ro
2009-04-22 22:01
Perspectivele economiei din zona euro rămān incerte şi nu există semne clare de ameliorare, a declarat Axel Weber, membru īn consiliul guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE).

"Īn opinia mea, este de aşteptat o reducere a presiunii factorilor care determină scăderea economică, dar, pānă īn prezent, nu există niciun semn clar al unei stabilităţi īn Europa sau Germania", a spus Weber īntr-un articol publicat de Financial Times.

El a adăugat că evoluţia economiei europene şi, īn particular, cea a Germaniei, depind de situaţia economică mondială.

"Există cāteva semne pozitive īn ultimele statistici, dar niciunul nu indică o revenire", a precizat oficialul.

Weber consideră că relansarea economiei europene, ca şi cea din SUA, este legată de stabilizarea sistemului bancar. De asemnea, la reluarea creşterii economice vor contribui şi programele guvernamentale sau măsurile de politică monetară.

Bancherul a subliniat că BCE mai are īncă spaţiu de manevră pentru a reduce dobānda cheie, īn prezent de 1,25%.

"Consider nivelul de 1% ca fiind unul rezonabil", a spus el.

Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, nu şi-a ascuns reticenţa īn a reduce dobānda aproape de zero, aşa cum au făcut instituţiile similare din SUA şi Japonia.