www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Scandalul Popoviciu: Care este implicarea presedintelui Basescu?

Autor: Bancherul.ro
2009-03-28 20:51
Traian Băsescu spune că blamarea "investiţiei de miliarde" a lui Puiu Popoviciu este o eroare, considerând că dacă ar fi o problemă, aceasta ar ţine de legalitatea achiziţei terenurilor, şeful statului făcând şi precizări în privinţa legăturilor care i se atribuie lui şi familiei cu omul de afaceri, potrivit NewsIn.

"Unde-i crima lui Popoviciu? Că a făcut o investiţie de câteva miliarde în Bucureşti? Este o crimă? Se pare că asta e abordarea publică şi cred că e foarte greşită. Problema, dacă există, înţeleg că este în zona legalităţii transferului terenului. Dar de aici până la a blama o investiţie de asemenea dimensiuni este o eroare", a declarat preşedintele Traian Băsescu în momentul în care pleca de la reuniunea preşedinţilor de Consilii judeţene, de la Buşteni iar presa i-a solicitat comentarii pe tema declaraţiilor celor cercetaţi de DNA în dosarul Popoviciu-DGIPI.

În acest dosar şi în comentariile care au apărut pe această temă, numele şefului statului, al fiicei sale celei mari, Ioana, şi al fratelui său, Mircea, apar în relaţie de prietenie şi asociere cu omul de afaceri cercetat de DNA, Puiu Popoviciu.

Traian Băsescu a spus, sâmbătă, la Buşteni, că l-a cunoscut pe Popoviciu pe vremea când era primar al Capitalei, atunci când omul de afaceri i-a prezentat planul de investiţii pentru zona de nord a Capitalei.

De asemenea, şeful statului a mai arătat că fratele său, Mircea, nu are afaceri împreună cu Popoviciu. "Nu are nicio legătură de afaceri, aţi văzut declaraţia de aseară (a purtătorului său de cuvânt, Valeriu Turcan, care a spus că Mircea Băsescu nu este asociat cu Popoviciu - n..r.), şi nu cred că mai era nevoie de o nouă întrebare", a spus Băsescu. Ulterior, din datele furnizate de Registrul Comerţului a reieşit că Mircea Băsescu nu este înregistrat în niciuna dintre cele patru firme alături de Popoviciu, în vreme ce la aceeaşi instituţie omul de afaceri nu figurează ca proprietar sau asociat al niciunei firme înregistrate în România.

Traian Băsescu a mai fost întrebat de ziarişti şi despre sediul biroului notarial al fiicei sale, Ioana, şi despre apartamentul său, aflate, după unele declaraţii ale unor ziarişti, în imobile ale lui Popoviciu. Băsescu a spus că fiica sa şi-a "cumpărat corect" apartamentul şi are "un birou închiriat corect", fără să precizeze dacă au legătură sau nu cu Popoviciu. "Fiica mea şi-a cumpărat corect apartamentul, are un birou închiriat corect, este notar public, nu e nicio problemă cu apartamentul. L-a cumpărat din banii ei, după ce vânduse casa din Corbeanca, unde stătuse cu Bodo, după ce s-a despărţit. Unde-i problema?", a mai spus şeful statului.

Ziariştii l-au mai întrebat păe preşedinte cum comentează faptul că în acest scandal apare numele Băsescu - fie că este al său, al fiicei sale cele mari, fie al fratelui său. "Aţi văzut vreo afacere în care să se vorbescă despre implicarea mea? De unde aţi tras concluzia că există implicare? Dacă mă întrebaţi ceva trebuie să fiţi cinstiţi. Puneţi întrebarea clar. Unde aţi văzut numele meu vehiculat în această afacere?", a spus şeful statului pe un ton mai ridicat decât cel pe care îl folosise până atunci. Ziariştii i-au spus că numele a apărut pe surse. "Care anumite surse? Puteţi să-mi spuneţi o sursă? Sau nu aveţi curajul să spuneţi că nişte ofiţeri de la doi şi-un sfert, într-o tentativă de trafic de influenţă, au folosit numele preşedintelui? La asta vă referiţi? Puteţi spune în gura mare că nişte ofiţeri necinstiţi de la doi şi-un sfert au folosit numele preşedintelui ca să facă trafic de influenţă? Nu! De regulă, nu aveţi curajul. Aşteptaţi s-o spună alţii şi vă place, vi se pare, că cei mai vulnerabili, cei de care vă puteţi bate joc în fiecare zi sunt oamenii politici. Mă tem că de miliţieni vă este frică puţin", a mai spus şeful statului.

Pe terenurile Universităţii de Agronomie care au ajuns la firmele controlate de Popoviciu au fost construite sedii ale unor societăţi importante, printre care reprezentanţa Citroen, Carrefour Feeria, Ikea România, Băneasa Shopping Center, potrivit documentelor procurorilor DNA.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan, a precizat vineri că şeful statului nu a avut nicio întrevedere cu Gabriel Popiviciu de când este preşedinte şi nici nu a vorbit la telefon cu acesta, aşa cum ar fi rezultat din informaţii apărute în cazul Cornel Şerban. "Preşedintele respinge orice încercare de a fi asociat cu acte ilegale şi, după cum a spus-o el însuşi astăzi, este o mare dezamăgire faptul că un ofiţer superior încearcă să facă trafic de influenţă uzând de numele domniei sale", a precizat Turcan. El a ţinut să adauge că actualul preşedinte nu a avut nici o legătură nici cu transferul de proprietate şi intabularea terenului din Băneasa, în perioada când Băsescu era primar general al Capitalei.

Într-o intervenţie ulterioară, Valeriu Turcan a ţinut să precizeze că şeful statului a "verificat" dacă există vreo legătură de afaceri între fratele său şi Puiu Popoviciu. "Vă pot comunica faptul că această informaţie nu are nicio bază reală, cu alte cuvinte nu există nicio legătură de afaceri între fratele domnului preşedinte şi domnul Popoviciu", a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei. El a mai adăugat şi că Băsescu nu-i cunoaşte "nici pe domnul Pitcovici, nici pe domnul Şerban, actorii acestei întâmplări".

Intervenţia lui Turcan are legătură cu datele oficiale din acest dosar, potrivit căruia într-un proces-verbal din 18.12.2008, Pitcovici îi spune lui Motoc Ion că „Puiu Popoviciu a vorbit cu Băsescu” şi că „Puiu Popoviciu este asociat într-o firmă cu fratele lui Băsescu", se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti făcută publică vineri seara. De asemenea, din rezoluţia DNA a reieşit că Şerban, fostul şef al DGIPI, a afirmat că la Puiu Popoviciu, omul de afaceri ale căror transferuri de terenuri sunt cercetate în dosarul în cauză, ar avea legături apropiate cu Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu.

Legat de afirmaţia purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei despre faptul că Băsescu şi Popoviciu nu s-au mai întâlnit şi nici n-au mai vorbit la telefon de când primul este şef al statului, ziaristul Sorin Roşca Stănescu a declarat, la postul de televiziune Realitatea că în 2005, la recepţia de lansare a ziarului "Averea", Băsescu şi Popoviciu s-au aflat printre invitaţi. Ulterior, Valeriu Turcanu a precizat că prezenţa amândurora la o recepţie nu poate fi considerată "o întâlnire".