www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Guvernul a achitat peste 93% din valoarea facturilor restante din 2008

Autor: Bancherul.ro
2009-03-19 09:03
Peste 93% din valoarea facturilor restante la 31 decembrie 2008 ale administraţiei centrale au fost achitate de Guvern, aceste plăţi reprezentând aproape un miliard de euro, a anunţat primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern, se arata intr-un comunicat al Executivului.

“Suntem în termenul pe care ni l-am stabilit pentru achitarea facturilor restante lăsate de fostul Guvern, respectiv sfârşitul lunii martie, astfel încât statul să nu fie cel care creează blocaje în economie”, a afirmat şeful Executivului.

Primul-ministru Emil Boc a făcut un apel la ordonatorii principali şi secundari de credite să verifice dacă banii alocaţi pentru plata facturilor restante ajung la agenţii economici din teritoriu, respectiv la subcontractori, iar măsura aplicată de Guvern îşi atinge scopul, respectiv acela de a contribui la deblocarea economiei. „Vom verifica aceste lucruri, iar acolo unde vom constata că există reacredinţă, vom proceda la demiteri”, a precizat primul-ministru.

De asemenea, în şedinţa de astăzi, membrii Cabinetului au analizat situaţia investiţiilor în infrastructură şi a contului de execuţie al cheltuielilor bugetului de stat în intervalul 01.01.2009 – 16.03.2009.

Potrivit datelor prezentate în şedinţa de astăzi a Guvernului de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, pană la data de 16 martie au fost deschise credite ale bugetului de stat în valoare de 20,8 miliarde lei, volumul cumulat al plăţilor fiind de 19,1 miliarde lei, respectiv 91,8% din creditele bugetare deschise.

În acest context, primul-ministru a solicitat membrilor Cabinetului să prezinte bilunar o analiză privind proiectele de investiţii derulate de ministere, pentru ca Executivul să aibă astfel o monitorizare atentă a stadiului acestora.