Consiliul Concurentei nu va interveni in fuziunea Eureko – Bancpost |
Autor: Bancherul.ro 2009-03-18 19:12 |
|
Consiliul Concurenţei a luat decizia de neintervenţie în cadrul procesului de concentrare economică dintre Eureko Fond de Pensii Administrat Privat şi Bancpost Fond de Pensii Administrat Privat.
Conform deciziei trimise de Consiliul Concurenţei către Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A (denumită mai jos Eureko Pensii), fuziunea dintre cele două fonduri de pensii nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de lege în acest sens, motiv pentru care procesul nu necesită aprobarea Consiliului.
Potrivit dispoziţiilor Legii Concurenţei, sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei numai concentrările economice care depăşesc pragurile valorice prevăzute de lege. Aceste dispoziţii sunt îndeplinite dacă cifra de afaceri cumulată a agenţilor economici implicaţi într-o operaţiune de concentrare economică depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi există cel puţin doi agenţi economici implicaţi în operaţiune care să realizeze pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro.
Mai exact, Consiliul Concurenţei consideră că în cazul celor două fonduri mai sus menţionate nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie şi anume că fiecare companie implicată să aibă o cifră mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 de euro.
Despre Eureko Pensii
Eureko Pensii este prezentă pe piaţa de pensiilor private româneşti din 2007, iar alături de Eureko Asigurări face parte din grupul pan-european Eureko, ce îşi desfăşoară activitatea în 13 ţări europene.
|
|