Fondul Roman de Contragarantare a finantarilor pentru IMM are un capital de 100 milioane euro |
Autor: Bancherul.ro 2009-03-12 08:23 |
|
Guvernul a decis constituirea Fondului Român de Contragarantare, o propunere inclusă în planul de măsuri anticriză, a anunţat primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern.
“Prin acest Fond, în valoare de 100 de milioane de euro urmărim menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă”, a subliniat premierul, citat intr-un comunicat al Guvernului.
Fondul Român de Contragarantare a fost constituit ca instituţie financiară specializată, care are ca unic obiect de activitate contragarantarea garanţiilor acordate de fondurile de garantare, persoane juridice române, pentru creditele şi alte instrumente de finanţare obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii de la băncile comerciale şi din alte surse.
Actul normativ a fost adoptat în scopul îmbunătăţirii accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin intermediul preluării unei părţi din riscul asumat de către fondurile de garantare, la acordarea garanţiilor.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă adoptate de Guvern, procentul de contragarantare este, de regulă, de maximum 80% din valoarea garanţiilor contractate. Condiţiile în care se acordă contragaranţiile sunt stabilite prin schema/schemele de contragarantare propuse de Fond şi autorizate potrivit legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.
Forma de organizare a acestui Fond este de societate comercială pe acţiuni. Acţionari iniţiali sunt Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu o cotă de participare de 68%, şi Fundaţia Post-Privatizare, cu o cotă de 32%. Valoarea participaţiei statului român la constituirea capitalului social iniţial al Fondului este de 272 milioane lei iar a Fundaţiei Post-Privatizare este de 128 milioane lei.
Acest fond este administrat în sistem dualist, de un consiliu de supraveghere, alcătuit din 7 membri şi un directorat, alcătuit din 3 membri. Mandatul membrilor consiliului de supraveghere şi al membrilor directoratului este de 4 ani şi poate fi reînnoit.
Situaţiile financiare anuale ale Fondului vor fi auditate potrivit legii. Anual, până la 31 mai, Fondul prezintă Guvernului raportul de activitate pe anul precedent.
Contragarantarea garanţiilor este o practică internaţională de securizare a creditelor şi de creştere a numărului de agenţi economici şi IMM beneficiari de produse financiare, care să le permită dezvoltarea durabilă. Forme de contragarantare există în toate ţările membre ale Uniunii Europene.
|
|