www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Va disparea secretul bancar?

Autor: Bancherul.ro
2009-03-09 09:43
Secretul bancar, practicat de institutiile de credit din Elvetia, Luxemburg si Austria, si-ar putea gasi sfarsitul cu ocazia acestei crize financiare. In cadrul summitului G20 ce va avea loc pe 2 aprilie la Londra, ce are ca scop reformarea sistemului financiar mondial, Elvetia ar putea fi trecuta pe lista neagra a paradisurilor fiscale.

Miza este uriasa: bogatii care-si tin banii in conturile bancilor din cele trei tari, evitand astfel plata unor impozite, inclusiv cele pe dobanzi.

Trei dintre principalele ţări europene ce practică secretul bancar, Elveţia, Luxemburg şi Austria, se reunesc duminică pentru a adopta o strategie comună înainte de summitul G20, în încercarea de a apăra practica din ce în ce mai ameninţată în contextul crizei financiare, relatează AFP.

La reuniunea ce va avea loc începând cu ora 15:45 GMT vor participa ministrul luxemburghez al Trezoreriei, Luc Frieden, şi miniştrii de finanţe din Elveţia şi Austria, Hans-Rudolf Merz şi Josef Pröll.

Întrunirea a fost stabilită la cererea Elveţiei.

Berna vrea înainte de toate să evite să fie trecută pe lista neagră a paradisurilor fiscale în cadrul summitului G20 ce va avea loc pe 2 aprilie la Londra, ce are ca scop reformarea sistemului financiar mondial.

Elveţia se află în atenţia marilor state ale Uniunii Europene dar şi a Statelor Unite.

În februarie, banca elveţiană UBS a fost constrânsă să trimită la Washington numele a circa 300 de clienţi americani suspectaţi de fraudă fiscală şi să plătească o amendă de 780 milioane dolari. Fiscul i-a cerut în plus numele altor 52.000 de clienţi.

Germania şi Franţa, care se plâng de asemenea că cetăţenii bogaţi reuşesc să nu-şi plătească impozitele, au propus în această săptămână ca ţările din cadrul G20 să pună capăt convenţiilor bilaterale încheiate cu ţările considerate ‘necooperante’.

În faţa acestor presiuni, cele trei ţări sunt dispuse să ajute la o mai bună sancţionare a abuzurilor.

Ministrul elveţian al finanţelor s-a arătat în această săptămână dispus să extindă acordurile cu privire la o impozitare indirectă a dobânzilor depozitelor bancare deţinute de cetăţenii europeni în Elveţia.

Luxemburgul este gata să discute un acord prin care autorităţile fiscale ale altor ţări din Uniunea Europeană să aibă acces la anumite informaţii bancare, limitate, despre cetăţenii ţării respective.

Însă, în ciuda acestor concesii, cele trei refuză să renunţe la practica secretului bancar.

"Secretul bancar face parte din mentalitatea noastră socială, din concepţia noastră cu privire la protejarea vieţii private", a declarat Merz.