www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Presedintele Basescu se adreseaza Parlamentului pe tema creditului extern de la UE si FMI

Autor: Bancherul.ro
2009-03-09 09:28
Preşedintele Traian Băsescu se va adresa Parlamentului luni, la ora 16, pe tema deficitului de cont curent şi a eventualităţii contractării unui credit extern, această temă, anunţată la Varşovia, stârnind deja reacţii de nemulţumire din partea politicienilor.

Băsescu a transmis, pe 25 februarie, şefilor celor două Camere o scrisoare prin care solicită să se adreseze Parlamentului, pe 9 martie, cu un mesaj pe probleme actuale de politică internă.

Şeful statului a făcut însă publică tema pe care o va aborda de la tribuna Parlamentului pe 5 martie, într-o vizită oficială la Varşovia, dată la care a anunţat că va vorbi despre modul în care trebuie acoperit deficitul de cont curent. Preşedintele a subliniat, în declaraţia sa, că este opţiunea Legislativului şi a populaţiei dacă se vor impune "vremuri de austeritate", dar şi dacă România va contracta un credit extern pentru a face faţă crizei.

"Va fi o opţiune a Parlamentului, a românilor dacă ne punem o centură de siguranţă (...) sau vom încerca să ne încadrăm în resursele pe care le avem (...) Eu, în acest sens, mă voi adresa Parlamentului luni. Sper să desprindem o abordare, atât a Parlamentului, cât şi a populaţiei, pentru că nu poţi să impui vremuri de austeritate dacă populaţia refuză, dacă Parlamentul refuză", a afirmat şeful statului, citat de Newsin.

El a adăugat că face parte din categoria optimiştilor, arătându-se convins că România va avea o creştere economică pozitivă. "Nu înseamnă că România nu se gândeşte să-şi pună o centură de siguranţă printr-un credit extern, să-l ţinem în rezervă dacă situaţia economică s-ar deteriora mult mai tare", a spus Băsescu la Varşovia.

Partidele parlamentare au reacţionat prompt la declaraţiile şefului statului. Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat sâmbătă, într-o intervenţie la Realitatea Tv, că rezolvarea situaţiei privind contractarea sau nu a unui împrumut extern este de competenţa Guvernului, a BNR, a coaliţiei, dar nu a Parlamentului. Preşedintele PSD a afirmat că discursul din Parlament al preşedintelui Băsescu nu ar trebui să abordeze tema unui împrumut extern, deoarece aceasta este problema "Guvernului, a guvernatorului Băncii Naţionale, a ministrului Finanţelor, a celor aflaţi astăzi la Guvernare", mai ales că nu Parlamentul decide contractarea unui credit extern.

Liberalul Andrei Gerea, membru al Comisiei pentru politică economică din Camera Deputaţilor, a declarat vineri, pentru NewsIn, că Parlamentul nu poate să dea decât un aviz de oportunitate pentru contractarea unui credit extern, dar acest aviz nu are nicio valoare, decizia finală aparţinând Guvernului. La rândul său, deputatul UDMR Lakatos Petru a spus că un eventual demers al Parlamentului va depinde de modul în care şeful statului îi va consulta pe deputaţi şi senatori, dacă va aştepta sau nu punctul de vedere al cestora.

Pe de altă parte, deputatul PDL Petru Călian a apreciat că un mesaj al preşedintelui către Parlament este un punct de vedere corect, deoarece acest subiect trebuie dezbătut inclusiv de către Legislativ, iar social-democratul Mihai Tudose a subliniat necesitatea unei dezbateri ulterior informării preşedintelui, pe tema oportunităţii unui împrumut extern.