www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Comisia Europeana asigura accesul la un cont bancar de baza

Autor: Bancherul.ro
2009-02-27 13:29
La data de 6 februarie 2009, Comisia Europeana (CE) a lansat in consultare publica Comunicarea privind Incluziunea financiara: Asigurarea accesului la un cont bancar de baza.

Documentul se inscrie in obiectivele propuse de Comisia Europeana in domeniul serviciilor financiare de retail si cuprinse in Comunicarea CE privind „O piata unica pentru Europa secolului 21”, se precizeaza intr-un comunicat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.

In acest context, incluziunea financiara si educatia financiara reprezinta prioritati pentru Uniunea Europeana, in eforturile de a crea o piata integrata a serviciilor financiare la nivel comunitar, accesibila tuturor cetatenilor statelor membre (SM).

Prezentarea pe scurt a continutului Comunicarii

Documentul CE isi propune sa analizeze cauzele existentei unui acces limitat la un cont bancar de baza la nivelul Uniunii Europene precum si sa identifice principalele directii de interventie la nivel comunitar si national menite a remedia aceasta situatie.

Necesitatea de a intreprinde masuri in aceasta privinta a reiesit ca urmare a studiului Euro-barometru din anul 2007, care releva faptul ca 7% dintre respondenti considera dificil accesul la un cont bancar si 2% nu au deloc acces.

In sensul Comunicarii CE, cont bancar de baza reprezinta un cont bancar care include servicii precum efectuarea sau primirea de plati electronice pentru bunuri si servicii – transferuri, debite directe, etc. – precum si retrageri de numerar insa exclud posibilitatea de overdraft.

Obiectivele Comisiei Europene urmarite prin consultarea publica vizeaza urmatoarele:- obtinerea punctelor de vedere ale tuturor factorilor interesati cu privire la modalitatile in care poate fi imbunatatit accesul cetatenilor Uniunii Europene la servicii financiare de baza- identificarea modalitatilor de repartizare a responsabilitatilor si competentelor intre autoritatile publice si sectorul privat precum si cum ar trebui organizat schimbul de informatii si expertiza intre nivelul national si cel european in scopul facilitarii accesului la acest tip de servicii financiare.

Importanta pentru Romania

Asigurarea unui acces ridicat la servicii bancare de baza, in cadrul pietei unice a Uniunii Europene si in cadrul pietei financiare nationale – ca o subdiviziune a acesteia, reprezinta nu doar o cerinta a asigurarii unui tratament echitabil si nediscriminatoriu pentru cetatenii UE, dar si o necesitate pentru putea asigura cetatenilor europeni accesul la o serie de servicii la care altfel nu au acces.

Prezenta Comunicare a CE se inscrie in demersurile de asigurare a unui nivel ridicat de integrare a pietelor financiare ale SM, in special pe sectiunea de retail.In calitate de stat membru, Romania are dreptul si obligatia de a se implica activ in dezbaterile la nivel comunitar si de a participa la procesul de formulare sau orientare a politicilor comunitare.

Avand in vedere sensibilitatea aspectelor cuprinse in Comunicarea CE precum si implicatiile acestui domeniu pentru evolutia pietelor financiare nationale si a integrarii acestora, invitam toti factorii responsabili sa participe activ la procesul de consultare lansat de Comisia Europeana.Contributiile pot fi trimise Comisiei Europene pana la data de 6 aprilie 2009.

Pentru mai multe informatii privind continutul Comunicarii precum si pentru transmiterea contributiilor vizitati pagina de internet pusa la dispozitie de CE: http://ec.europa.eu/internal_market/finservices-retail/inclusion_en.htm