Inghetarea contributiilor pe piata pensiilor obligatorii poate scoate din piata si administratori mai mari |
Autor: Bancherul.ro 2009-02-27 08:24 |
|
Îngheţarea contribuţiilor pe piaţa pensiilor obligatorii la 2% din câştigul brut poate scoate din piaţă şi administratori mai mari, cu 100.000 - 200.000 de participanţi, în condiţiile în care acţionarii lor decid că nu mai este o afacere bună, a declarat joi directorul general al BCR Fond de Pensii.
Bugetul pe 2009 prevede blocarea nivelului contribuţiei virate către fondurile de pensii private obligatorii la 2% din salariul brut în acest an.
"Plafonarea contribuţiei poate să-i facă pe mulţi acţionari să spună că poate este momentul să iasă din această afacere, pentru că în România nu te poţi baza pe nimic", a menţionat directorul general al BCR Fond de Pensii, Simona Diţescu.
Ea a explicat că acţionarii acestor administratori au investit bani în ideea că, într-o anumită perioadă de timp, obţin nişte venituri. "Investitorii străini pot considera că investiţia în România nu mai este atât de profitabilă cum au crezut iniţial", a explicat ea.
Şeful BCR Fond de Pensii a mai spus că se aşteaptă ca în acest an să mai iasă fonduri de pensii obligatorii din piaţă, în special cele cu mai puţin de 50.000 de participanţi.
Potrivit legii, un fond de pensii trebuie să aibă minimum 50.000 de participanţi după primii trei ani de la data constituirii ca să rămână pe piaţă.
Diţescu a completat că administratorii cu peste 100.000 de participanţi îşi pot susţine activitatea, în condiţiile în care îşi sporesc constant numărul de contribuabili.
Legea mai prevede că, începând cu 1 ianuarie a fiecărui an, după implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contribuţie la sistemul pensiilor obligatorii creşte anual cu 0,5%, până ajunge la 6% din venitul brut al salariaţilor, într-un interval de opt ani.
Arbitrul pensiilor private a autorizat la jumătatea lunii februarie, într-o primă fază, preluarea prin fuziune a fondului de pensii obligatorii (pilonul II) gestionat de Bancpost de către Eureko (fostă Interamerican).
Alte două fuziuni au fost anunţate pe piaţa pensiilor obligatorii, între fondurile administrate de BCR şi Omniasig, respectiv între cele gestionate de Eureko şi KD.
|
|