www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



OTP Bank anunta concedieri si vanzarea unor subsidiare

Autor: Bancherul.ro
2009-02-14 11:50
Banca ungara OTP Bank, prezenta si in Romania, va concedia 500 de angajati in cadrul unitatilor din Ungaria si 100 de persoane din cadrul unitatilor din Rusia, a declarat vineri presedintele bancii, Sandor Csanyi, citat de publicatia Portfolio. Acesta a precizat ca reduceri de personal vor fi efectuate si in cadrul altor unitati ale bancii.

Presedintele OTP Bank a precizat ca motivul restructurarilor il constituie reducerea activitatii de creditare, care se poate realiza cu mai putini angajati.

OTP Bank ia, de asemenea, in considerare vanzarea unor subsidiare din alte tari.

Banca ungara se asteapta la o injumatatire a profitului net in 2009, "unul din cei mai dificili ani din istoria bancii", a declarat Sandor Csanyi, citat de Reuters.

Pentru 2009, conform unor materiale distribuite presei, banca se asteapta la un profit de peste 150 de miliarde de forinti. Anul trecut, OTP Bank a realizat un profit de 303 miliarde forinti, din care 121 miliarde a rezultat din vanzarea diviziei de asigurari Garancia.

Banca se asteapta, de asemenea, la pastrarea aceluiasi volum de credite ca in anul 2008, ceea ce inseamna ca nu se va inregistra o majorare a imprumuturilor, in timp ce depozitele ar urma sa creasca cu 4-5%.

De asemenea, institutia financiara din Ungaria s-a aratat interesata de accesarea finantarilor oferite de Fondul Monetar International (FMI), pentru sprijinirea sistemului bancar ungar si negociaza cu BERD posibilitatea vanzarii unei participatii.

Csany a spus ca OTP Bank dispune de un supliment de lichiditate in valoare de 1,3 miliarde euro in afara imprumuturilor ajunse la scadenta, insa nu va recurge la aceste resurse pentru finantarea cresterii pentru banca le considera o plasa de siguranta.

Pentru a-si procura lichiditate, OTP Bank este interesata sa atraga o parte din ajutorul de la FMI destinat bancilor ungare, in valoare totala de 600 miliarde forinti, parte a unui plan financiar de ajutorare a Ungariei in valoare de 25,1 miliarde dolari furnizat cu ajutorul Uniunii Europene.