Programul "Fermierul" continua, fondurile europene pentru agricultura se vor obtine mai usor |
Autor: GhiseulBancar.ro 2008-03-07 17:42 |
|
Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) prevede anumite măsuri care facilitează accesul fermierilor la credite, cum ar fi posibilitatea de a pune gaj utilajele achizitionate a declarat, vineri, ministrul agriculturii, Dacian Ciolos
"Activitatea agricolă este considerată o activitate de risc si prin urmare am gândit PNDR astfel încât prin modul de cofinantare să convingem băncile că riscurile sunt mult diminuate", a spus Ciolos. Acesta a precizat că beneficiarul fondurilor europene de dezvoltare rurală poate garanta cu utilajele achizitionate, această măsură fiind adoptată în sedinta de Guvern, de miercuri.
"Spre deosebire de proiectele SAPARD, beneficiarul nu mai trebuie să demonstreze existenta cofinantării, ci doar să declare pe propria răspundere că va asigura fondurile necesare implementării acesteia. De asemenea, o noutate o constituie acordarea avansului de până la 20% din valoarea ajutorului nerambursabil care se poate acorda beneficiarilor imediat după semnarea contractului de finatare", a mai precizat ministrul agriculturii, Dacian Ciolos.
De asemenea, potrivit lui Ciolos, Ministerul Agriculturii va continua programul "Fermierul", prin care beneficiarii pot accesa credite în conditii avantajoase.
"În perioada următoare vom stabili suma exactă pe care o vom scoate la licitatie către băncile comerciale care să acorde credite cu dobândă mai atractivă si cu termene de ramburasare mai mari. Estimativ ar putea fi vorba de sume între 100 si 200 milioane euro", a explicat Dacian Ciolos.
Ciolos a discutat vineri, cu reprezentantii băncilor despre identificarea unor pachete financiare destinate fermierilor care vor accesa fonduri de dezvoltare rurală. La întâlnire a a participat si ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian precum si premierul Tăriceanu.
La sfârsitul lunii ianuarie 2007, MADR a început o serie de discutii cu reprezentantii băncilor pentru stabilirea unor produse bancare destinate femierilor care vor derula proiecte de dezvoltare rurală. Una dintre recomandările MADR se referă la acordarea unei perioade de gratie pentru fermierii care apelează la un credit bancar pentru cofinantarea proiectelor de dezvoltare rurală.
Ministrul agriculturii Dacian Ciolos a declarat că proiectele pentru accesarea fondurilor UE de dezvoltare rurală se pot depune de luni, 3 martie, la centrele judetene ale Agentiei de Plăti pentru Dezoltare Rurală si Pescuit (APDRP).
PNDR stabileste politicile si actiunile de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, în domeniile agricol, silvic si dezvoltare rurală, dar si proiectele de investitii. Prin PNDR se vor derula, până în 2013, fonduri europene de peste opt miliarde de euro, fonduri provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală.
|
|