Millenium Bank a deschis a 70-a unitate in Baia Mare |
Autor: Bancherul.ro 2009-02-09 21:14 |
|
Millenium Bank a inaugurat, luni, o sucursală în Baia Mare, banca ajungand astfel la un total de 70 de unitati in toata tara.
Millennium Bank şi-a început activitatea pe piaţa românească în luna octombrie a anului 2007 prin deschiderea simultană a 39 de sucursale în Bucureşti şi alte opt oraşe din ţară.
Reprezentanţii grupului au cuprins în planurile de extindere a reţelei teritoriale oraşele cu peste 100.000 de locuitori. Iniţial reprezentanţii grupului au decis să învestească în România în jur de 40 de milioane de euro, însă valoarea investiţiei de până acum este dublă.
,,Investiţia iniţială pentru România a fost de 40 de milioane de euro, însă până în acest moment s-a dublat”, a afirmat directorul diviziei de operaţiuni din cadrul băncii, Francisco Salema Garcao.
Millennium Bank deţine active în valoare de 93,1 miliarde de euro, este prezentă în 15 ţări, având 1.744 sucursale şi 22.536 de angajaţi. În ciuda crizei economice, reprezentanţii Millenium Bank şi-au propus să deschidă noi sucursale în prima parte a anului 2009 în mai multe oraşe din ţară.
,,Ne-am propus să deschidem noi centre în oraşele Sibiu, Craiova, Piatra Neamţ şi Râmnicu Vâlcea. Vom coopera cu clienţii şi vom încerca astfel să minimalizăm efectele crizei. Chiar daca va fi criză, noi ne vom ajuta clienţii”, a mai declarat directorul Francisco Salema Garcao.
|
|