www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fratii Negoita vor sa construiasca pe Litoral un hotel de 1.000 de camere

Autor: Bancherul.ro
2009-02-05 08:24
Fraţii Robert şi Ionuţ Negoiţă caută teren pe Litoral pentru construcţia unui hotel cu peste 1.000 de camere, proiect īn care vor să investească īntre 150 şi 180 de milioane de euro.

"Vreau să construiesc pe Litoral, dacă găsesc un teren sau īnchei un parteneriat public-privat cu autorităţile locale sau Ministerul Turismului, un hotel cu peste 1.000 de camere, care să fie legat de un mall, să aibă piscine, săli de conferinţă, Spa şi restaurante. I-am facut cunoscută intenţia mea şi doamnei ministru al Turismului (n.r. - Elena Udrea)", a declarat agenţiei MEDIAFAX Ionuţ Negoiţă.

El a adăugat că investiţia īntr-un astfel de proiect s-ar ridica la 150 - 180 de milioane de euro.

"Am putea intra īntr-un parteneriat cu Ministerul Turismului, care are nişte terenuri pe Litoral. Eu aştept propuneri. Avem nevoie de un teren de cel puţin cinci hectare, pentru un asemenea proiect. O zonă potrivită ar fi īntre staţiunile Mamaia şi Năvodari", a afirmat omul de afaceri.

Potrivit lui Negoiţă, īn cazul īn care va găsi un teren disponibil, lucrările de construcţie la hotel ar putea īncepe anul viitor.

Fraţii Negoiţă au şi alte proiecte īn domeniul hotelier.

Proprietarii firmei Pro Confort deţin două hoteluri Confort la Otopeni, un alt hotel īn centrul Bucureştiului şi Rin Grand Hotel, din zona Vitan, care, cu cele 1.500 de camere, este cel mai mare din Romānia şi printre cele mai mari din Europa.

Pentru a extinde prezenţa brandurilor hoteliere pe care le deţine, Negoiţă intenţionează să acorde şi francize.

"Vom īmpacheta cele două nume, Confort şi Rin, şi vom īncerca să le dăm īn franciză unor hoteluri. Vom crea noi o ofertă, cu care vom merge către hotelieri", a precizat omul de afaceri.

Ei şi-au propus să construiască un hotel īn fiecare dintre următorii cinci-şase ani.

"Analizăm şi posibilitatea construirii unor hoteluri īn oraşe precum Timişoara, Constanţa, Cluj, Braşov sau Iaşi. Īn momentul acesta īncercăm să găsim terenuri disponibile. Vrem să construim hoteluri de 3-400 de camere, investiţia īn fiecare dintre acestea fiind īn jurul a 15 - 20 de milioane de euro", a mai spus proprietarul hotelurilor Rin şi Confort.

Omul de afaceri a mai spus că cele patru hoteluri au īncheiat anul trecut cu o cifră de afaceri cumulată de 25 de milioane de euro, la care aportul Rin Grand Hotel s-a ridicat la 15 milioane de euro.