Romania castiga procesul cu Ucraina in cazul Insula Serpilor |
Autor: Bancherul.ro 2009-02-03 14:19 |
|
Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga (CIJ) a dat dreptate României prin faptul că linia de delimitare nu va fi influenţată de Insula Şerpilor, care are dreptul la o mare teritorială de numai 12 mile marine, decizia fiind adoptată în unanimitate de cei 15 judecători ai Curţii, potrivit NewsIn.
"Curtea a reţinut deja că Insula Şerpilor nu poate fi considerată un punct de bază pentru delimitare. Curtea observă că Insula Şerpilor este situată la 20 de mile marine N faţă de ţărmul Ucrainei, astfel că orice platou continental şi zonă exlcusivă generate de această formaţiune nu pot depăşi efectele generate de ţărmul Ucrainei în sine", a citit preşedinta Curţii din concluziile care au precedat anunţarea propriu-zisă a soluţiei.
În uma acestor elemente, Curtea a decis ca formaţiunea Insula Şerpilor să nu influenţeze linia de delimitare, care îşi va urma cursul de 12 mile în jurul acesteia, aşa cum ceruse România.
"Având în vedere că Insula Şerpilor nu influenţează decizia, Curtea nu consideră necesar să se pronunţe asupra naturii formaţiunii", a adăugat judecătoarea britanică Rosalyn Higgins, preşedinta Curţii. Totuşi, având în vedere că CIJ a hotarât ca linia de delimitare să descrie un arc de cerc de 12 mile marine, efectul juridic atribuit este cel al unei stânci.
Soluţia propusă de România pentru delimitare constă într-o linie care porneşte de la ultimul punct al frontierei maritime dintre cele două state urmând arcul de cerc de 12 mile marine din jurul Insulei Şerpilor până la un punct aflat la est de această formaţiune maritimă, apoi pe linia de echidistanţă între coastele relevante adiacente ale celor două state până la punctul unde linia de echidistanţă se transformă într-o linie mediană între coastele relevante opuse ale României şi Ucrainei, apoi spre sud pe această linie mediană.
Linia delimitării maritime stabilite de Curte începe la punctul 1, adică punctul de intersecţie al limitelor exterioare ale apelor teritoriale dintre România şi Ucraina, aşa cum a fost stipulat în Tratatul privind regimul frontierelor de stat din 2003. De acolo urmăreşte un arc de cerc de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor până când se intersectează cu un al doilea punct, care are coordonatele 45grade, 3 minute şi 18,5 secunde nord şi 30 de grade, 9 minute şi 24,6 secunde est, cu linie echidistantă pornind de la coastele adiacente ale României şi Ucrainei, aşa cum sunt acestea descrise de punctele de bază de pe Digul Sulina, respectiv Insula Ţiganca. Delimitarea continuă de la punctul 2, de-a lungul liniei de echidistanţă până la punctul 3, care are coordonatele 44 de grade, 46 de minute şi 38,7 secunde nord cu 30 de grade, 58 de minute şi 37,3 secunde est. De la punctul 3, linia de delimitare urmează linia de echidistanţă către punctul 4 cu coordonatele 44 de grade, 44 de minute şi 13,4 secunde nord şi 31 de grade, 10 minute şi 27,7 secunde est, unde linia de echidistanţă este influenţată de punctul de bază al Ucrainei localizat la Capul Tarkankut. De la punctul 4, linia trece către punctul 5 cu coordonatele 44 de grade, 2 minute şi 53 de secunde nord şi 31 de grade, 24 de minute şi 35 de secunde est, care este controlat de punctele de bază situate pe Peninsula Sahalin, pe coasta României şi pe Capul ucrainean Tarkankut şi Kerosenes, de unde continuă către linia descrisă de azimutul de 185 de grade 23 de minute şi 54,5 secunde.
Linia propusă de România la CIJ avea următoarea descriere: de la punctul F, situat la 45°05'21''N, 30°02'27''E, trece pe arcul de cerc ce înconjoară Insula Şerpilor, până la punctul X, aflat la E, apoi de la punctul X într-un segment drept până la Punctul Y, situat la 45°11'59''N, 30°49'16''E. Apoi pe linia de echidistanţă între coastele adiacente relevante ale României şi Ucrainei, de la punctul Y, trecând prin Punctul D, situat la 45°12'10''N, 30°59'46''E, până la punctul T, aflat la 45°09'45'' N, 31°08'40''E, şi apoi pe linia mediană între ţărmurile opuse relevante ale României şi Ucrainei, de la punctul T – trecând prin punctele având coordonatele de 44°35'00''N, 31°13'43''E şi respectiv de 44°04'05''N, 31°24'40'' E, până la punctul Z, situat la 43°26'50''N, 31°20'10''E.
Pe de altă parte, Ucraina ceruse o linie care parcurge următoarele puncte: de la punctul identificat şi de România şi menţionat în Tratatul politic din 1997 dintre Ucraina şi România, având coordonatele 45° 05' 21" N; 30° 02' 27" E, se trasează un segment drept până la un al doilea punct, cu descrierea 44° 54' 00" N; 30° 06' 00" E; din al doilea punct linia trece prin azimutul 156° către punctul al treilea, având coordonatele 43° 20' 37" N; 31° 05' 39" E şi apoi continuă de-a lungul aceluiaşi azimut.
|
|