Finantarea de care are nevoie Romania s-ar putea dovedi insuficienta |
Autor: Bancherul.ro 2009-02-02 07:23 |
|
Nevoia de finanţare a României va continua să fie extrem de ridicată, deşi deficitul de cont curent se va reduce substanţial, în valoare absolută, crescând posibilitatea contractării de împrumuturi externe, însă autorităţile nu trebuie să uite că astfel de aranjamente implică angajamente puternice.
"Încetinirea ritmului de creştere a creditării, înăsprirea politicilor şi lipsa finanţării externe vor duce la o contracţie abruptă a deficitului de cont curent, în valoare absolută, în perioada 2009-2010, însă nevoia de finanţare (deficitul plus plăţile pentru datoriile pe termen mediu şi lung) va continua să fie formidabilă. Credem că România va putea să-şi atingă nevoia de finanţare în 2009, deşi investiţiile străine directe, precum şi intrările de capital, vor fi mai reduse decât în 2008, iar rezervele se vor diminua. Există un risc ridicat ca finanţarea să fie insuficientă, iar autorităţile ar putea să fie nevoite să caute sprijin fie la FMI, fie la UE, fie la amândouă", a declarat agenţiei MEDIAFAX Joan Hoey, analist al The Economist Intelligence Unit.
Preşedintele Traian Băsescua declarat, marţi, că nu este partizanul unui împrumut de la FMI, ci din bani europeni, menţionând că a anunţat Comisia Europeană că România intenţionează să contracteze un împrumut de 6-7 miliarde euro, sub supravegherea Fondului.
În acelaşi timp, premierul Emil Boc a arătat că posibilitatea încheierii unui acord cu FMI nu este exclusă de către Guvern, fără însă ca o astfel de înţelegere să constituie în prezent o certitudine.
"Avem nevoie de finanţarea deficitului bugetar şi sunt două-trei soluţii, finanţarea din partea UE, piaţa internă şi Fondul Monetar Internaţional sau alte bănci asimilate FMI. Ce pot să spun în acest moment este că, fără a da ca certitudine încheierea unui acord cu FMI, nu exclud posibilitatea unei discuţii, negocieri şi încheierii unui acord cu FMI, urmând să decidem care dintre cele 3-4 variante pe care le-am menţionat este cea mai bună pentru noi", a spus Boc, joi, la postul public de televiziune.
Analistul agenţiei de evaluare financiară Standard&Poor's Marko Mrsnik atrage însă atenţia că orice aranjament de finanţare, indiferent de provenienţa banilor, implică o serie de condiţii şi necesită angajamentul complet al guvernului pentru onorarea înţelegerii.
"În general, există variate posibilităţi în cazul în care o ţară întâmpină astfel de dificultăţi (de finanţare - n.r.) sau decide să obţină o soluţie de siguranţă. În cazul unor programe precum cele din Ungaria sau Letonia, există o serie de instituţii care iau parte, inclusiv cele europene sau FMI. În Serbia există o soluţie de protecţie, sprijinită de împrumuturi BERD şi BEI", a explicat Mrsnik.
În opinia lui Andrew Colquhoun, director la agenţia internaţională de evaluare Fitch Ratings, FMI şi UE ar putea conlucra în cazul în care cele două entităţi ar acorda un împrumut României.
"Nu cred că UE ar dori să ofere lichiditate substanţială României fără sprijinul FMI, întrucât FMI are o experienţă vastă în realizarea de pachete adecvate de politici (...) În alte cazuri din regiune, de exemplu în Ungaria, finanţările FMI şi UE au venit împreună", a spus Colquhoun.
Datoria externă pe termen mediu şi lung se situa, la 30 noiembrie 2008, la 49,71 miliarde de euro, în creştere cu 29,2% faţă de 31 decembrie 2007.
Datoria externă publică şi public garantată era de 10,78 miliarde de euro şi a reprezentat 21,7% din datoria externă pe termen mediu şi lung, faţă de 26,5% la finele lui 2007.
Datoria externă negarantată public a însumat 33,06 miliarde de euro, cu 32% mai mare decât în decembrie 2007.
|
|