www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fondurile de pensii Interamerican si Prima Pensie vor sa fuzioneze

Autor: GhiseulBancar.ro
2008-03-05 16:24
Interamerican Fond de Pensii si Prima Pensie Fond de Pensii vor să fuzioneze odată cu intrarea în vigoare a normei care va reglementa fuziunile si achizitiile între fondurile de pensii, au declarat pentru NewsIn surse din piata pensiilor private.

În prezent nu există un cadru legal care să reglementeze fuziunile sau preluările între fonduri, urmând ca norma privind fuziunile si achizitiile în acest sistem să fie lansată luna aceasta spre dezbatere publică.

Potrivit acelorasi surse, reprezentantii celor două fonduri au ajuns deja la un acord privind o posibilă fuziune, operatiune care ar putea dura două luni de la data validării normei care reglementează fuziunile si achizitiile fondurilor.

Contactati de NewsIn, reprezentantii Interamerican au refuzat să comenteze, în timp ce directorul executiv al societătii Prima Pensie Fond de Pensii, Damjan Mencej, a negat o posibilă fuziune între cele două fonduri.

Potrivit legii, un fond de pensii trebuie să aibă cel putin 50.000 de participanti după primii trei ani de la data constituirii.

După etapa de validare a aderentilor, înainte de repartizarea aleatorie, Interamerican Fond de Pensii avea 265.549 aderenti si o cotă de piată de 6,65%, în timp ce Prima Pensie Fond de Pensii acumulase 20.004 de aderenti si o cotă de piată de 0,50%.

Împreună, cele două fonduri ar însuma 285.553 de participanti si o cotă de piată de 7,15%, înainte de repartizarea aleatorie a aderentilor.

Presedintele CSSPP, Mircea Oancea, a declarat recent că arbitrul pensiilor private va propune spre dezbatere publică, până la jumătatea lunii martie, un proiect de normă privind fuziunile si achizitiile în sistemul de pensii.

Oancea a explicat că achizitiile fondurilor de pensii se vor putea face numai prin elaborarea unui prospect, a unei oferte noi, astfel încât participantii fondurilor să aibă timp să îsi exprime optiunea si, după caz, să refuze această optiune, să se mute la un alt fond sau să rămână la noul fond administrat de o altă companie.

Șeful CSSPP precizase că, în perioada următoare, Comisia va cere administratorilor să-si reanalizaze planurile de afaceri si strategiile pentru ca, în baza acestora, să înceapă discutiile între ei, dacă vor fuziona sau nu.

Campania initială de aderare a românilor la un fond de pensii private obligatirii (pilon II) a început pe 17 septembrie 2007 si s-a încheiat pe 17 ianuarie 2008. Cei care nu au optat pentru un fond de pensii sau care au fost invalidati vor fi distribuiti în mod aleatoriu către fondurile autorizate, pe baza unui sistem informatic.