Salariu mediu lunar, fara sporuri, de 1.000 de euro pentru bugetarii din administratia centrala |
Autor: Bancherul.ro 2009-01-29 08:07 |
|
Salariul mediu lunar, fără sporuri, a fost īn anul 2008 de aproape 1.000 de euro, pentru instituţiile din administraţia centrală, după o statistică oficială care relevă că un angajat al Īnaltei Curţi de Casaţie a fost plătit īn medie pe lună cu 9.926 lei, cel mai puţin avānd CES, cu 1.600 lei.
O listă cu 42 de instituţii la care salariile sunt finanţate exclusiv de la bugetul de stat, deţinută de Agenţia NewsIn, arată că īn cursul anului trecut, salariul mediu al unui angajat la stat a fost de 3.449 RON sau de 937 de euro, la un curs de 3,68. Salariile medii din documentul citat, care se află pe masa negocierilor dintre partidele coaliţiei şi sindicate īn alcătuirea bugetului pe acest an, nu sunt egale. Astfel, cei mai bine plătiţi angajaţi ai statului au fost cei ai Īnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde media venitului lunar a fost de 9.926 de lei (2.697 euro).Consiliul Superior al Magistraturii a avut un salariu mediu lunar de 9.706 lei (2638 euro), īn vreme ce salariul mediu lunar la Consiliul Concurenţei a fost de 8.585 lei (2.333 euro).
Sunt opt instituţii bugetare care au salariul mediu lunar de peste 2.000 de euro - celor deja enumerate li se adaugă Curtea Constituţională, unde media salariilor acordate de stat pe o singură lună a fost de 8.321 lei (2.261 euro), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, cu 8.180 (2.223 euro), Curtea de Conturi (7.584 lei, 2.061 euro), Ministerul Public, cu un salariu mediu lunar de 7.404 lei (2.012 euro) şi Ministerul Afacerilor Externe (7.393 lei, 2.002 euro).
Nu mai puţin de 16 instituţii bugetare au avut salariul mediu lunar de peste 1.000 de euro īn cursul anului trecut. Īn topul acestora se află Ministerul IMM-urilor, turismului şi comerţului, cu un salariu mediu lunar de 6.899 lei, adică 1.875 euro. Angajaţii Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor au avut o medie a salariului lunar de nu mai puţin de 6.859 lei (1.884 euro). Senatul şi Camera Deputaţilor sunt despărţite īn topul salariaţilor de peste o mie de euro de Ministerul Justiţiei. Astfel, cei de la Senat au avut anul trecut un salariu mediu lunar de 6.400 lei (1.742 euro), cei de la Justiţie au avut 6.258 lei media lunară, iar cei de la Camera Deputaţilor, 6.144 lei.
Angajaţii de la cancelaria primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu au avut un salariu mediu lunar de 4.715 lei (1.281 euro), cei de la Administraţia prezidenţială, 3.465 lei (900 euro). Īn categoria bugetarilor din administraţia centrală care au fost plătiţi īn medie lunară cu salarii cuprinse īntre 3.000 şi 5.000 de lei se mai află, īn ordine descrescătoare, cei de la Consiliul Legislativ, Agenţia Naţională de Integritate, CNA (4.272 lei), Consiliul pentru Combaterea Discriminării (4.165 lei), cei de la Ministerul Transporturilor, de la Avocatul Poporului (3.834 lei, 1.042 euro). Şi cei angajaţi la CNSAS, la Ministerul Agriculturii, Autoritatea Electorală Permanentă, la Ministerul Comunicaţiilor, la Secretariatul General al Guvernului sau la Secretariatul pentru revoluţionari au avut salarii de peste 3.000 de lei ca medie lunară pe anul trecut.
Pe lista instituţiilor din administraţia centrală care au avut salarii medii mari, pe ultimul loc se află cei de la Consiliul Economic şi Social, cu o medie 1.693 lei, precedaţi de cei de la Ministerul Finanţelor, care, spre deosebire de colegii lor de la Īnalta Curte de Casaţie sau de la CSM, au avut o medie lunară a salariului de doar 2.269 lei.Mai bine plătiţi ca ei au fost angajaţii Ministerului Sănătăţii, care au avut salariul mediu lunar de 2.334 lei sau de la Ministerul Mediului, cu 2.437 lei, de la M. Educaţiei, cu 2.500 lei.
Precizăm că toate salariile īnregistrate pe lista instituţiilor citate sunt de calculate fără sporuri şi stimulente, care, īn unele cazuri, au dus la dublarea sumei de bază.
|
|