www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile vor cere avans de 20-30% pentru creditele imobiliare

Autor: Bancherul.ro
2009-01-15 19:02
Băncile vor avea noi norme proprii de creditare īn cel mult o săptămānă şi vor cere un avans de minim 20-25% la creditele ipotecare, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Asociaţiei Romāne a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.

"Īn cāteva zile fiecare bancă poate să aibă propriile norme de creditare. Īn principiu, īn maxim o săptămānă. Depinde de la bancă la bancă. Īn ceea ce priveşte avansul, băncile vor stabili un nivel de cel puţin 20 - 25% din valoarea locuinţei", a afirmat Gheţea.

Referitor la relansarea creditelor ipotecare, şeful ARB consideră că procesul va depinde de cerere.

"Mi-e greu să dau un verdict. Modificarea regulamentului a fost o cerinţă a băncilor. O să vedem cāt de repede se va relansa. Depinde de cerere. Ce pot să vă spun este că va exista ofertă", a spus Gheţea.

El a menţionat că nu se pune problema relansării creditelor īn valută cu acelaşi ritm ca anul trecut, īn contextul evoluţiei actuale a cursului de schimb.

Consiliul de Administraţie al BNR a acceptat creşterea gradului de īndatorare la creditele garantate cu ipoteci, gradul de nerambursare pentru acest tip de īmprumuturi fiind mult mai mic decāt īn cazul creditelor de consum şi nevoi personale negarantate, a anunţat, joi, banca centrală.

Noile prevederi vor intra īn vigoare la data publicării īn Monitorul Oficial.

CA-ul BNR a acceptat să elimine obligaţia de a aplica teste de stres pentru clienţii care solicită credite cu garanţii ipotecare, dar a menţinut prevederea privind acceptarea veniturilor īn funcţie de cele declarate anul anterior īn fişa fiscală, cu o marjă de 20%.

Totodată, banca centrală a stabilit ca īn noile norme interne băncile să prevadă un avans minim plătit de client la creditele ipotecare şi imobiliare, care vor fi luate īn calcul la stabilirea gradelor de īndatorare propuse de instituţiile de credit.

Noile norme vor intra īn vigoare din momentul aprobării lor de către organele statutare ale fiecărei bănci, dar vor fi ulterior avizate de BNR, care poate solicita anumite modificări, īn funcţie de profilul de risc al băncii.